Craiova: Jandarmii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române

0
440

jandarmCu prilejul sărbătoririi a 158 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova au fost organizate o serie de activităţi dedicate acestui moment deosebit. Astfel, în Sala Tradiţiilor a celor două unităţi a fost organizată o expoziţie de  fotografii, iar în Sala Polivalentă, în prezenţa cadrelor militare şi a personalului civil, precum şi în subunităţile dislocate, s-a prezentat un scurt istoric privind însemnătatea Zilei Unirii Principatelor Române. La activităţile ce se vor desfăşura marţi, 24 ianuarie a.c., în Piaţa A. I. Cuza din Craiova, o delegaţie de militari din cadrul I.J.J. Dolj şi G.J.Mb. Craiova va participa, alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale, la ceremonialul militar şi religios consacrat Zilei Unirii Principatelor.

Pe timpul desfăşurării manifestărilor organizate în municipiul Craiova şi municipiul Băileşti cu prilejul sărbătoririi a 158 de ani de la Unirea Principatelor, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj în cooperare cu I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj, Poliţia Locală Craiova şi Poliţia Locală Băileşti, vor asigura măsurile de ordine publică în vederea prevenirii oricăror acte de tulburare a ordinii publice şi asigurarea unui climat civic corespunzător desfăşurării activităţilor publice.