Educaţia Juridică în şcoli şi licee

0
454

Asociaţia Tinerilor Avocaţi din Baroul Dolj în parteneriat cu ELSA Craiova organizează Proiectul Educaţia juridică în şcoli şi licee – Craiova, 2016. Proiectul debutează cu trainingul de formare al voluntarilor implicaţi în derularea proiectului (avocaţi şi student ai Facultăţii de Drept – Universitatea din Craiova) ţinut de iniţiatorul şi coordonatorul proiectului la nivel naţional judecător, membru CSM Cristi Danileţ, training ce se va desfăşura sâmbătă, 23 ianuarie 2016 începând cu ora 9 la sediul Facultăţii de Drept a Universitătii din Craiova (Calea Bucureşti, nr. 107D, Craiova), sala 2.3. „Ulterior, pe tot parcursul anului 2016, echipe mixte formate din avocaţi şi studenţi ai Facultăţii de Drept vor susţine ore de educaţie juridică în şcolile şi liceele Craiovei, şi nu numai, predând noţiuni juridice de bază ce au drept scop inclusiv preîntâmpinarea unor fenomene infracţionale ori evitarea unor situaţii ce au potenţial infracţional. Proiectul este unul de voluntariat, având un caracter academic, educaţional, dar şi social…”, a precizat Av. Narcisa Ciobanu, Baroul Dolj, coordonator proiect Craiova.