Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a atras atenţia asupra faptului că escaladarea conflictului dintre Arabia Saudită şi Iran poate intensifica neînţelegerile dintre şiiţi şi suniţi şi poate compromite progresele diplomatice din regiune. Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în contextul unei dezbateri privind deteriorarea relaţiilor dintre cele două state, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Recenta escaladare a conflictului dintre Iran şi Arabia Saudită reprezintă o evoluţie profund îngrijorătoare care planează asupra unei regiuni marcate deja de grave crize şi riscă să exacerbeze confruntarea dintre suniţi şi şiiţi la nivel regional şi global. Singura posibilitate pentru a ieşi din criză este ca Uniunea Europeană să-şi aducă propria contribuţie la punerea la masa negocierilor a celor două părţi.
Trebuie să prevenim situaţia în care procesul de la Viena privind Siria să fie compromis iar Irakul să devină din nou teatrul de confruntare dintre şiiţi şi suniţi. Acordul nuclear cu Iranul a confirmat dividendele păcii, ale negocierilor, iar Uniunea Europeană este îndreptăţită să joace pragmatic în relaţiile cu cele două părţi pentru a preveni escaladarea pe mai departe.”