„Dresorul de iluzii”, între două coperte

0
95

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” va găzdui sâmbătă, 23 ianuarie, ora 12.13, lansarea volumului „Dresorul de iluzii” (versuri şi nuvelă), de George Călugăru şi Oana Adela Dobre-Călugăru, apărut recent la Editura „Contrafort”. George Călugăru este cel care, la 2 septembrie 1980, înfiinţa Grupul de comedie „PRO-Parodia”, despre care va vorbi însă în volumul al doilea din „Dresorul de iluzii”, care va cuprinde proză umoristică. „Textele din această carte relevă un spirit al căutării de sine, dar, în acelaşi timp, al regăsirii în spaţiul reveriei, calmului anterior şi al bucuriei comunicării. Convorbirile lirice, mai mult sau mai puţin muzicale, dau o expresie inspirată celor mai fireşti, dar profunde reacţii umane. (…) Mai puţin obişnuită, dar, finalmente, de înţeles este publicarea în continuare a povestirii „Catrina”, sub semnătura Oanei Adela Dobre-Călugăru, fiica poetului. Paginile sunt o evocare eseistică a satului Buznea, din ţinutul Bacăului, locul strămoşilor autoarei. Este o proză captivantă, care denotă reale calităţi epice, excelând în precizia descrierilor, observaţia minuţioasă şi capacitatea de a da viaţă documentului autentic, faptului trăit sau doar cunoscut», notează în prefaţa cărţii scriitorul Florea Miu.