Peste 1.000 de craioveni în Piaţa Prefecturii: “Democraţia salvează România”

3
375

Piaţa Prefecturii din Craiova a fost, ieri, plină, de protestatari. Peste 1.000 de oameni au strigat în mod paşnic lozinci ca “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”, “Democraţia salvează România”, “Jos odiosul şi miniştrii”, “Ne cerem scuze că nu am murit în ‘89”, “Vrem alegeri nefraudate”, “Vierme”, “Jos Băsescu”, “Revoluţionar = Huligan”, “Noi v-am dat puterea, voi ne-aţi dat durerea”, „Funeriu, nu uita, asta-i şi din vina ta!”. Printre cei din piaţă au fost şi lideri şi membri ai PSD Dolj, care, aşa cum au anunţat, s-au alăturat craiovenilor şi au scandat împotriva Guvernului şi a lui Traian Băsescu.

«Protestăm împotriva “majestăţii sale” Traian Băsescu şi a Guvernului Boc, cât despre Udrea… pentru noi nu există. E foarte bine că suntem uniţi şi că în România învinge democraţia şi nu dictatura lui Traian Băsescu. În ‘89 au murit o grămadă de oameni pentru democraţie, iar noi ce facem acum, abandonăm?», a declarat un craiovean prezent la protestul din Piaţa Prefecturii.

Cei mai înverşunaţi împotriva puterii par să fie tinerii, care de câteva zile s-au alăturat manifestărilor. Aceştia spun că speră ca lucrurile să se rezolve în ţară, altfel vor asculta de îndemnul preşedintelui Traian Băsescu şi vor pleca în străinătate. “Am venit în Piaţa Prefecturii pentru a-mi cere drepturi de cetăţean al acestei ţări, pe care Traian Băsescu a tras-o în jos. Sunt la fel de afectat ca şi restul oamenilor de această situaţie. Noi, tinerii, nu avem nici o speranţă, nu avem unde să ne angajăm, toate uşile sunt închise, peste tot auzim că este criză. Vreau o schimbare, asta cer de câteva zile alături de ceilalţi oameni care protestează. Dacă nu se va întâmpla nimic, probabil că singura mea şansă este să plec în străinătate, aşa cum ne-a spus Traian Băsescu”, a declarat Robert B., un tânăr de 19 ani.

„Puterea a profitat de toleranţa poporului”

În Piaţa Prefecturii a fost prezent şi deputatul PSD Ion Călin, care a afirmat că social-democraţii au simţit nevoia să fie solidari cu cei care protestează , pentru că „noi suntem în primul rând oameni şi suportăm aceleaşi condiţii pe care le suportă întregul popor”: „E vorba de sărăcie, abuzurile fără precedent făcute de această guvernare şi gradul de suportabilitate la care a ajuns poporul. Scânteia care s-a declanşat odată cu demiterea doctorului Arafat a fost de fapt umplerea paharului. Când li s-a luat din pensii şi salarii, românii au fost toleranţi, dar cei de la putere le-au promis că măsurile sunt luate doar pe o perioadă de 6 luni, dar guvernanţii au sfidat până şi Curtea Constituţională. Puterea a profitat de toleranţa poporului care s-a solidarizat cu criza mondială, această putere îşi bate joc de poporul român şi nu a înţeles sacrificiul pe enorm pe care l-a făcut. Suportabilitatea a ajuns la maximum”. Pesedistul este de părere că tinerii au ieşit în stradă “fără să-i stimuleze cineva”, pentru că înţeleg că ceea ce se întâmplă este de fapt viitorul lor şi că «este inacceptabil ca Traian Băsescu să spună „plecaţi din ţară, mergeţi în străinătate dacă nu vă convine”».

“Am venit pentru a protesta alături de oamenii din Craiova”

Preşedintele PSD Craiova, Mihai Fifor, a declarat că până acum cei din opoziţie nu au ieşit la proteste pentru a nu suprapune un mesaj politic peste cel al craiovenilor, însă de această dată s-au hotărât să facă acest pas pentru că şi membrii PSD sunt cetăţeni ai acestei ţări şi au nemulţumiri şi au dreptul să şi le spună: “De fiecare dată când s-a vorbit de opoziţie s-a pus în discuţie şi implicarea noastră. Noi am spus că nu vrem să venim să suprapunem un mesaj politic peste protestul oamenilor care se adună în Piaţa Prefecturii, dar azi (ieri – n.r.) am venit pentru a protesta alături de oamenii din Craiova, aşa cum este şi firesc, la o manifestare care nu este politică, ci absolut normală, de sprijin şi solidaritate pentru toţi aceşti oameni care îşi cer drepturile. E normal ca fiecare membru al organizaţiei PSD să poată să protesteze, până la urmă suntem cetăţeni ai Craiovei, ai Românie”.

Numărul protestatarilor craioveni din Piaţa Prefecturii a crescut de la o oră la alta, depăşind 1.000 de persoane, iar manifestările vor continua şi în zilele următoare.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU

 

3 COMENTARII

  1. Cu aroganta ce-i caracterizeaza pe PD-Lachei, Dasoveanu, membru marcant al portocaliilor doljeni, invitat la o emisiune a postullui TVS, a caracterizat protestele craiovenilor din Piata Prefecturii drept CIRCOTECA. “Astea nu sant proteste, asta e o circoteca”, a spus portocaliul Dasoveanu, in ton cu colegii sai care ne-au numit viermi, nevrotici, mahalagii, gaozari, etc.,etc. Iata – ne, asadar, si circari. Am sunat la emisiune dar nu am putut obtine legatura. As fi dorit sa-i spun ingamfatului basbuzuc ca circoteca nu e in piata ci in Parlamentul portocaliu al Romaniei, mai exact in Marea Adunare Nationala in care au reusit ei sa transforma aceasta institutie, pe care au deturnat-o de la scopul si menirea sa, legiferand doar prin ordonante si asumarea raspunderii. Si l-as mai fi rugat sa tina seama ca, daca aplicam metoda brevedata de colega sa Roberta Anastase, in piata nu erau cateva sute ci cateva zeci de mii de protestatari.

  2. Oameni buni ! Articolele comandate, de genul acesta, se scriu mai voalat, pentru că altfel bat la ochi! Toţi îl cunoaştem pe dl. Canţăr ( red. şef CvL.) şi preocupările dumnealui, aşa că nu mai trebuie să încercaţi a fi atât de convingători ! Sau poate articolul a fost scris chiar de dânsul şi doar semnat de voi, caz în care nu aveţi nici o vină! PS. Acolo nu au fost 1000 de oameni!

  3. chiar vad cat de plina ”a fost”. in loc sa stati sa inghetati si sa cersiti ceva mai bine mergeti si cautati un loc de munca…a dar stai cei de la ajofm nu cauta numai directori,cauta patiseri,strungari,bucatari…etc dar am uitat ca romanul nostru de rand nu e obisnuit cu munca de jos

Comments are closed.