Craiova, out din Europa

0
30

Asta scriam după meciul cu Sparta Praga: “Poate că unii cred că Mirel a plecat de bunăvoie şi că e “nebun”, aşa cum a fost creditat, poate că alţii nu simt ce se întâmplă la Craiova şi s-au mirat de ce “Mirel tot vrea să plece”, poate unii nu suportau personalitatea lui Mirel şi “toanele” lui şi au răsuflat uşuraţi că au scăpat de el. Dar suntem destui care ştim ce s-a întâmplat şi cum Mirel a plecat plângând de la echipă, cum i s-a luat şansa de a se bate pentru titlu, cum a fost “lucrat” şi nici măcar nu poate ieşi să spună adevărul.  În mod normal, fiindcă aceste păcate trebuie plătite, Craiova ar putea să termine pe locul 25 grupa de Conference League şi să nu mai prindă altădată o grupă europeană”.

Omul lui Mirel Rădoi, Robert Tufişi, a preluat textul din Cuvântul Libertăţii, confirmându-l, presa l-a comentat, pentru can-can, nu pentru a-l descifra.

În minutul 90+10, la Atena, Craiova era calificată în primăvara europeană şi doar o minune mai putea schimba asta. Dintr-o victorie istorică am ajuns la o eliminare-şoc. Dar minunea s-a întâmplat. Pentru că aveam de plătit ceva. Pentru un om pe care l-am batjocorit, deşi ne-a schimbat total o echipă dependentă de Mitriţă într-una europeană, cu 17 jucători noi, cu un nou sistem de joc, în doar câteva luni, în care a muncit 24 din 24 pentru ca noi să ne putem bucura. În timp ce Gâlcă ne spunea că abia peste un an vedem fotbal în Bănie, când noi voiam ieri, şi ne tortura cu stilul său pe care-l vedem şi la Rapid. Iar Mirel a fost izgonit mişeleşte. “Dumnezeu îmi va da dreptate” era un citat din Dumas, atribuit lui Edmond Dantes. Numai că Mirel nu voia asta. El spera ca opera lui să nu fie risipită. Doar că Dumnezeu face dreptate. Mai devreme sau mai târziu. La Atena, a fost dureros de târziu. Zeii au fost reduşi la tăcere, Dumnezeu avea ceva de pus la punct. Un meci controlat de echipa creată de Mirel şi care a condus cu 2-0 a pierdut cu 3-2 şi a fost eliminată din Europa, toate rezultatele potrivindu-se pentru asta în ultima clipă. Să sperăm că doar asta va fi pedeapsa pentru ticăloşia cu Mirel, deşi sunt şanse mari să se întâmple şi alte lucruri care îl vor răzbuna. Nici măcar dușmanii nu se pot bucura pentru un astfel de destin in Europa al Craiovei, care te pune pe gânduri, indiferent cine ai fi și cine te crezi…

AEK ATENA – UNIVERSITATEA CRAIOVA 3-2

Au marcat: Vida 66, Kutesa 90+8, Jovic 90+12 penalty / Baiaram 29, Cicâldău 59.

AEK ATENA: Strakosha – Rota, Vida, Relvas, Pilios (Penrice 77) – Pineda, R. Marin (Grujic 90+1), Mantalos (Eliasson 64), Pereyra (Kutesa 64) – Koita – Jovic. ANTRENOR: Marko Nikolic

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Samuel Teles (N. Stevanovic 90+6), Mekvabishvili (Mogoş 90+6), Cicâldău (Houri 80), Bancu – Etim (Carlos Mora 66), Al Hamlawi, Baiaram (Al. Creţu 80). ANTRENOR: Filipe Coelho

Arbitri: Giorgi Kruashvili – Levan Varamishvili, Giorgi Elikashvili (toţi din Georgia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *