Anișoara Stănculescu, președinte PMP Dolj: ”Vom face toate analizele interne care se impun și vom reseta proiectul politic PMP la Congresul din 6-7 martie 2021”
PMP este a treia forță politică din România după numărul de aleși locali: 2.000 de consilieri locali,70 de consilieri județeni și consilieri generali ai Capitalei, 49 de primari. PMP este reprezentat la nivelul Parlamentului European prin 2 europarlamentari, fiind parte a celui mai puternic eurogrup, cel al popularilor europeni.
Eșecul la limită (4,94%) privind intrarea în Parlamentul României este o sincopă nedorită în evoluția partidului nostru. Una care poate fi depășită prin resetarea proiectului nostru politic ce va avea loc la Congresul stabilit pentru zilele de 6-7 martie 2021. La acest forum național al PMP se vor alege noile structuri de conducere ale partidului și va fi stabilită direcția politică de urmat.
La nivelul organizației județene PMP Dolj, vom face, la începutul anului viitor, analizele care se impun în fiecare organizație locală și vom lua măsurile necesare pentru a o reașeza în mod competitiv la un nou start politic.
Toți aleșii noștri locali vor fi în continuare atașați ideii de dezvoltare a localităților lor și vor propune proiecte și hotărâri menite a accelera această dezvoltare. În Consiliul Județean Dolj nu vom lăsa nesancționate derapaje și măsuri care contravin așteptărilor doljenilor. Vom propune pe agenda publică locală idei și proiecte care să stimuleze dezvoltarea și creșterea calității vieții în comunitățile doljene.
Mulțumind încă o dată pentru încredere tuturor care ne-au acordat votul, îi asigurăm de aceeași bună credință pe care o vom așeza la baza tuturor demersurilor noastre și de aici înainte.
BIROUL DE PRESĂ PMP DOLJ
Doamna aceasta fotogenica mai apare sa debiteze prin limbaj de lemn prostii la infinit?
Comments are closed.