Cu finanţare de la Comisia Europeană : Universitatea din Craiova va derula proiectul „B-Entrepreneur”

0
466

Până la finele anului viitor, Universitatea din Craiova va derula proiectul B-Entrepreneur” care este format dintr-un consorţiu constituit din opt parteneri din Austria, Cehia, Finlanda, Irlanda, Italia, România şi Spania, cu finanţare de către Comisia Europeană prin Programul Lifelong Learning Programme 2007-2013. Coordonatorul proiectului este Asociacion de Servicios a las Empresas y Actividades Diversas de Madrid (ADESEMA) din Spania, iar Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, partener pentru România.

Obiectivul general al proiectului B-Entrepreneur îl reprezintă sprijinirea accesului la cele mai bune practici în training şi educaţie din domeniul antreprenorial, dezvoltate în cadrul Life Learning Programme. Acestea vizează anumite grupuri ţintă şi valorizarea celor mai bune practici.

Proiectul va contribui la atingerea obiectivelor EU2020 şi a Planului de Acţiune Antreprenorială, cu privire la nevoia de educaţie în acest domeniu, pentru a promova o Uniune Europeana, mult mai competitivă.  Obiectivele vor fi atinse printr-o metodologie, care cuprinde cercetarea şi evaluarea modalităţilor de training în domeniul antreprenorial. Metodele şi rezultatele, cu influență pentru factorii de decizie, vor fi, de asemenea, analizate.

Biblioteca On-Line va fi integrată în program

De-a lungul perioadei 2007-2013, o serie de proiecte LLP au fost implementate în domeniul antreprenorial. Proiectul B-Entrepreneur va identifica şi va evalua 300 cele mai bune practici în educație din cadrul programului LLP în 27 de state membre ale U.E. Cele mai bune practici vor fi grupate în următoarele categorii: „Antreprenoriat în grupuri dezavantajate”; „Cele mai bune practici în metodologiile de training din domeniul antreprenorial”; „Cele mai bune practici în măsuri complementare”. 75 de proiecte vor fi selectate şi analizate de către echipa de experţi, după prima etapă. În acelaşi timp, platforma TIC va deveni funcţională. Site-ul Internet al proiectului va urma dezvoltarea proiectului şi va integra cea mai importantă unealtă, Biblioteca On-Line.

CASETĂ:

Biblioteca on-line interactivă va conține cele mai bune practici în domeniul antreprenorial, care vor putea fi consultate pentru o perioadă de cel puțin trei ani după încheierea proiectului.