Ciobănaşul” şi „Castelul Fermecat”, concesionate pe trei ani

0
994

Autorităţile locale propun ca terenurile pe care se află restaurantele „Ciobănaşul” şi „Castelul Fermecat” din „Parcul Romanescu” să fie concesionate la un preţ asemănător, de 6 lei pe metru pătrat pe lună. Consilierii municipali decid astăzi dacă preţul este unul bun.

La s fârşitul lunii octombrie, cele două restaurante din „Parc ul Romanes cu” au fost concesionate, prin negociere directă, către SC Coreal SA, care le-a deţinut şi până ac um. La s olicitarea firmei, autorităţile loc ale le-au propus atunc i consilierilor municipali să voteze o nouă conc es iune, pe trei ani, c eea ce s-a şi întâmplat. Autorităţile au explic at însă atunc i că nu s e poate fac e, deoc amdată, negocierea cu patronul firmei deoarece terenurile nu erau înc ă evaluate.

Aleşii locali votează rapoarte de evaluare

În şedinţa de as tăzi a CLM Craiova, cele două restaurante, „Ciobănaş ul” şi „Castelul Fermec at”, se află din nou pe masa aleşilor locali. De ac eastă dată, autorităţile locale vin cu cele două rapoarte de evaluare asupra terenurilor din Parcul Romanes cu. Ambele au fost făcute de specialiş tii firmei AMT Service SRL, cu care munic ipalitatea craioveană are un contract de achiziţii public e de la sfârşitul lunii mai a acestui an, stabilind şi valoarea de piaţă a celor două amplasamente.

Cât costă amplasamentul de la „Ciobănaşul”

Terenul c are este oc upat ac um de res taurantul „Ciobănaş ul” a fos t evaluat la o s umă de 130.300 de lei, ec hivalentul a 29.300 de euro, iar c el pe c are se află restaurantul „Castelul Fermecat” – la s uma de 26.200 de lei, ec hivalentul a 5.900 de euro. Potrivit raportelor care îns oţesc proiectele de hotărâre, ş i într-un caz şi în celălalt, s e propune aceeaşi sumă pentru redevenţă, ş i anume de 6 lei pe metru pătrat pe lună. Cum „Ciobănaşul” oc upă o s uprafaţă mai mare, de 505 metri pătraţi, redevenţa va fi mai mare.