Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a primit ieri o delegaţie din provincia chineză Guangdong, condusă de Wang Shitong, director general adjunct al Biroului de Afaceri Externe Guangdong, cei doi semnând un memorandul de înţelegere pentru „dezvoltarea schimbului amiabil şi a cooperării”. “Ne înfrăţim astăzi cu Provincia Guangdong, o provincie foarte importantă din Republica Populară Chineză, numărul unu în investiţii. Este o provincie mai mare de şapte ori decât România, care deţine şapte aeroporturi, fiind una dintre cele mai dezvoltate provincii chineze. Ne-a făcut plăcere să primim această primă delegaţie şi să semnăm documentul care deschide calea colaborării directe cu firme din Provincia Guangdong, a stabilirii unor relaţii de natură culturală, de natură academică, cu schimburi de studenşi. În felul acesta, o ţară prietenă, pe care o respectăm, China, vine mai aproape de noi iar în felul acesta judeţul Dolj devine mai cunoscut. Deşi reprezentanţii delegaţiei din Guangdong stau pentru o scurtă perioadă de timp aici, am făcut de aşa manieră încât să afle ce înseamnă judeţul Dolj, ce înseamnă municipiul Craiova. Este un început şi sper că vom găsi şi calea în care să se realizeze ceva în judeţul Dolj. Sunt sigur că acest început de relaţii va continua, iar orice investitor care vine din China este bine primit în judeţul Dolj”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Wang Shitong: “Aşteptăm delegaţia Consiliului Judeţean şi a mediului de afaceri”
Oficialul Provinciei Guangdong, Wang Shitong, a afirmat că, în perioada următoare, aşteaptă ca o delegaţie din judeţul Dolj, formată din conducerea Consiliului Judeţean şi oameni de afaceri, să ajungă în provincia chineză pentru a dezvolta „relaţiile de cooperare şi prietenie”. “Schimburile dintre noi vor ajuta la dezvoltarea Provinciei Guangdong şi a Judeţului Dolj şi vor întări prietenia noastră. Am încredere în viitorul relaţiilor noastre, care vor fi de succes. Vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, pentru primirea călduroasă. În viitor aşteptăm delegaţia Consiliului Judeţean, precum şi a mediului de afaceri, să vină în Provincia Guangdong pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare şi prietenie”, a declarat Wang Shitong, director general adjunct al Biroului de Afaceri Externe al Administraţiei Provinciale Guangdong.
După semnarea documentului, şeful administraţiei publice judeţene, Ion Prioteasa, i-a oferit oficialului provinciei Guangdong, o plachetă în cinstea vizitei făcute în Craiova de delegaţia chineză. La rândul său, directorul general adjunct al Biroului de Afaceri Externe al Administraţiei Provinciale Guangdong, Wang Shitong, a oferit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, „o broderie” produsă într-o manufactură „importantă” din Gunagdong.
Memoradumul de înţelegere între Provincia Guangdong – Republica Populară Chineză şi Judeţul Dolj, pentru dezvoltarea schimbului amiabil şi cooperării:
“Provincia Guangdong, reperezentată de către Wang Shitong, Director General Adjunct al Biroului de Afaceri Externe Guangdong şi Judeţul Dolj, reprezentat de către Ion Prioteasa, Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, cu scopul de a dezvolta înţelegerea reciprocă şi relaţiile de prietenie şi pe baza egalităţii, încrederii reciproce şi a beneficiilor comune, respectând principiile şi spiritul Comunicatului privind Stabilirea Relaţiilor Diplomatice Româno-Chineze şi ale altor acorduri relevante, au convenit să dezvolte relaţii de prietenie pe termen lung şi să exploreze potenţialul de schimb şi cooperare în domeniul economic, tehnologic, cultural, ştiinţific şi de cercetare, educaţional, acela al tehnologiilor de mediu şi al energiilor regenerabile, nelimitându-se, însă, la aceste domenii”.