După ce şi-a început mandatul de selecţioner al naţionalei de handbal feminin a României cu un meci solid, pierdut la doar două goluri, în fieful campioanei olimpice şi continentale, Norvegia, Ovidiu Mihăilă a obţinut şi prima sa victorie în noua postură. Chiar pe terenul echipei pe care Mihăilă o antrenează în Liga Florilor, SCM Universitatea Craiova, într-o atmosferă superbă, România a învins naţionala Poloniei, scor 34-29.
Tricolorele au fost prezente sâmbătă seara, pe arena “Ion Oblemenco”, la meciul Universităţii Craiova cu Unirea Slobozia, fiind aclamate la pauză de spectatori, când au ieşit pe teren să salute tribunele şi să-i invite pe fani să le susţină la partida de azi, contra Poloniei. Totodată, duminică dimineaţa, Ovidiu Mihăilă şi fetele sale au fost prezenţi într-un centru comercial din Bănie, pentru a-i invita pe craioveni la meci.
Deşi a fost un joc cu caracter semiamical, în competiţia EHF Euro Cup, destinată echipelor care nu joacă preliminarii pentru Europene de anul viitor, România a avut parte de o atmosferă superbă în Polivalenta din Bănie, unde au fost prezenţi aproape 4.000 de spectatori. Doi dintre jucătorii Ştiinţei, atacanţii Steven Nsimba şi Assad Al Hamlawi, le-au întors favoarea fetelor din naţionala de handbal şi au venit să le încurajeze în Polivalentă. La fel ca jucătorii Craiovei, handbalistele tricolore au avut parte de succes, impunându-se cu 34-29 în faţa Poloniei. A fost 15-15 la pauză, dar la reluare, tricolorele s-au desprins la 25-17 şi nu aveau să mai rateze victoria, spre bucuria entuziaştilor suporteri olteni.
„Aceste fete merită să fie apreciate şi tot ceea ce s-a întâmplat în această seară este respectul pe care fanii l-au acordat echipei. Câteva aspecte ne-au ieşit şi vorbesc de partea de apărare, unde ne-am ridicat nivelul. Apar probleme în timpul jocului şi este important că fetele au arătat că se pot ridica în momentele dificile. În concluzie, lucrurile s-au derulat bine şi este meritul lor. Trebuie să rămânem echilibraţi, concentraţi pentru a face lucruri mult mai importante ca în această seară. Sunt două jocuri care ne dau încredere pentru viitor şi că fetele pot să îşi ridice şi mai mult nivelul”, a spus selecţionerul României, Ovidiu Mihăilă.
Au jucat pentru naţionala României: Dumanska, Curmenţ – Grozav 8 goluri, Ostase 6, Mihai 3, Seraficeanu 3, Gogîrlă 3, Stoica 2, Laslo 2, Necula 2, Dumitraşcu 2, Roşu 2, Skrobic 1, Popa, Boiciuc.
Până la turneul final al Campionatului Mondial, România va găzdui „Trofeul Carpaţi”, la Bistriţa, între 17-24 noiembrie, unde va întâni Portugalia (20 noiembrie), Cehia (22 noiembrie) şi Austria (23 noiembrie). La Campionatul Mondial, programat între 27 noiembrie – 14 decembrie, în Germania şi Olanda, România va juca în grupa A, la Rotterdam, cu Croaţia (27 noiembrie), Japonia (29 noiembrie) şi Danemarca (1 decembrie).