Pleşan revine în meciul de la Motru

0
531

Ajunsă pe un loc de play-off după cele două succese de pe teren propriu, Universitatea Craiova merge astăzi la Motru, pentru jocul cu echipa care a fost lider după prima etapă, dar apoi nu a mai câştigat vreun punct preţ de patru runde, ceea ce a provocat îndepărtarea antrenorului Ştefan Nanu. După despărţirea de fostul fundaş stânga al lui Electroputere, motrenii au remizat la Satu Mare, iar conducerea clubului dând credit secunzilor Liviu Cojocaru şi Petre Gheorghe, deşi pe foaia de joc este trecut Fane Stoenac. Craiovenii s-au „întărit” săptămâna aceasta la nivelul staff-ului, cu Nicolae Ungureanu şi Gheorghiţă Geolgău, iar astăzi îl vor avea din nou pe teren pe Mihăiţă Pleşan, care porobabil va primi şi banderola de căpitan, urmând ca Ionuţ Stancu să rămână „secundul” său. Şi Dragalina şi-a ispăşit suspendarea, însă va lipsi fundaşul dreapta Marian Cârjă, ajuns la 4 „galbene” după doar 6 runde. Ovidiu Stângă i-ar putea trimite în teren pe: Brac – Vişan, Ljubinkovic, Pătraşcu, Stancu – Ganea, Ferfelea, Pleşan – Opriţa, Curelea, Dragu. În mod normal, gazdele ar alinia echipa: D. Popescu – Inclăzan, A. Dicu, Ad. David, Neacşu – Hanu, N. Stanciu, Speroni, Unguru – Răduca, Buciuman. Meciul va fi arbitrat de Dorin Voina din Reşiţa, asistenţi fiind Alexandru Vodă din Alba Iulia şi Răzvan Nistoran din Reşiţa. Observatori au fost delegaţi Aurel Ionescu din Bucureşti şi Aurelian Simion din Piteşti.