Europa a fost lovită în luna august de o secetă cruntă, care i-a afectat mai mult de jumătate din teritoriu, potrivit datelor UE, mai exact ale programului Copernicus privind schimbările climatice. Seceta n-ar avea precedent, după 2012, anul în care au început măsurătorile. Europa de Est şi Balcanii, unde temperaturile ridicate au provocat incendii forestiere, au avut cel mai mult de suferit. Şi vestul Europei s-a confruntat cu un deficit pluviometric îngrijorător. Portugalia, de pildă, a avut secetă gravă pe 70% din teritoriu, iar Franţa de asemenea. Copernicus se bazează pe măsurători din satelit, staţii meteo, înregistrări de creştere a temperaturii în întreaga lume. Emisia de gaze cu efect de seră rămâne cauza principală în interpretările date.