
Consiliul Județean (CJ) Dolj va derula un proiect de amploarel : construirea unui Parc Industrial. Administrația județeană va ridica , la Coșoveni, „cea mai mare platformă industrială din sudul României”, după cum a preciyat, pe Facebook, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile: „Este un proiect ambițios, gândit să atragă investiții, să creeze locuri de muncă și să impulsioneze economia locală”. Potrivit acestuia, Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru acordarea titlului de parc industrial către societatea Oltenia Business Park SRL a fost deja semnat. „În acest moment, lucrăm la documentația pentru depunerea proiectului spre finanțare. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 18 milioane de euro, din care cea mai mare parte o vom atrage din fonduri europene nerambursabile, prin Programul pentru Tranziție Justă. Restul va fi asigurat din bugetul județului. Este al treilea parc industrial pe care îl dezvoltăm, dar și cel mai mare, cu infrastructură modernă, facilități fiscale și condiții excelente pentru viitorii investitori”, a declarat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj. Conform administrației județene, accesul principal în parc va fi realizat printr-un sens giratoriu situat pe drumul E70, care va asigura intrarea și ieșirea din Parcul Industrial, având două benzi de circulație pe sens pentru a preveni congestia traficului. „Pentru a susține operațiunile industriale ale parcului auto, va fi construită o infrastructură feroviară dedicată. Aceasta va include: Platformă feroviară: o platformă de încărcare/descărcare pentru transportul produselor finite și al mărfurilor. Aceasta va fi conectată direct la rețeaua feroviară națională, pentru a asigura fluxuri logistice eficiente. Acces feroviar: o cale ferată dedicată va face legătura între parc și liniile principale de transport feroviar, permițând încărcarea rapidă a produselor fabricate. Drumuri: în cadrul proiectului au fost propuse drumuri interioare care să asigure accesul autoturismelor și autocamioanelor la halele ce se vor realiza. Pentru a asigura accesul din DN6 la zona de parc industrial, se propune realizarea unui sens giratoriu. Lucrări rutiere – DN6 Caracal–Craiova: pentru a asigura accesul la zona de parc industrial, se propune realizarea unui sens giratoriu pe DN6, la km 209+314, cu rază de 18 m și o lățime a părții carosabile de 10 m, la intrarea și ieșirea din intersecția de tip giratoriu propus”, se specifică în documentație.
Parcul Industrial ar urma să fie împărțit în patru zone industriale, printr-o intersecție în cruce, fiecare echipată cu sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului. „În imediata apropiere a accesului, pe partea dreaptă a drumului principal, se vor construi două clădiri de birouri destinate clienților parcului industrial. Aceste clădiri vor include facilități temporare pentru firmele care închiriază terenuri și își vor construi infrastructură proprie. Zona va include parcări pentru angajați și clienți, precum și zone verzi destinate relaxării”, conform CJ Dolj. Celelalte două Parcuri Industriale din județul Dolj, inclusiv High-Tech Industry Park, au atins capacitatea maximă, iar cererea din partea investitorilor rămâne ridicată.