Papură antrenează din nou Universitatea Craiova

0
760

După ce Laurenţiu Reghecampf a părăsit funcţia de antrenor al Universităţii Craiova, iar arabii de la Al Taee i-au achitat clauza de reziliere, de 300.000 de euro, tehnicianul echipei satelit a Ştiinţei, Corneliu Papură, singurul antrenor din club cu licenţă PRO, se ocupă de pregătirea primei echipe, ajutat de secundul Dragoş Bon. Rămâne de văzut dacă Papură va avea contract determinat sau va fi numai interimar, până la instalarea unui alt antrenor, în condiţiile în care nu s-a comunicat oficial nici măcar despărţirea de Reghe. Conducerea clubului din Bănie l-a ofertat pe Daniel Isăilă, dar acesta preferă să rămână în zona Golfului, unde s-a şi stabilit. Alte variante interne pentru postul de antrenor al Ştiinţei nu mai sunt luate în calcul, în aceste condiţii oficialii orientându-se spre o soluţie de afară. Cel mai probabil, Cornel Papură va pregăti echipa pentru cel puţin următoarele trei partide, cele de campionat cu “U” Cluj, în deplasare, şi cu FC Voluntari, acasă, şi cea din Cupa României, cu CS Tunari, în deplasare. Cornel Papură a mai avut trei mandate pe banca Ştiinţei, prima dată fiind înlocuit cu Victor Piţurcă, a doua oară şi-a dat demisia şi a fost adus Cristiano Bergodi, iar a treia oară a fost schimbat cu Marinos Ouzounidis. 38 de meciuri a adunat “Papi” la Universitatea Craiova ca principal, având un bilanţ de 17 victorii, 10 remize şi 11 înfrângeri.