În perioada imediat următoare, Regia Autonomă de Transport Craiova (R.A.T. Craiova) va elibera elevilor din unitățile de învățământ din municipiul Craiova carduri contactless reîncărcabile, ce vor fi utilizate pentru mijloacele de transport în comun.
Pentru a eficientiza și a evita aglomerările ce se pot produce la casele de bilete, această operațiune se va face într-un regim centralizat, pentru fiecare unitate de învățământ în parte. Într-o primă etapă, aceste carduri vor fi încărcate (alimentate) până la finalul anului calendaristic (31 decembrie 2023), urmând ca apoi acestea să fie încărcate (alimentate) până la finalul anului școlar în curs (31 august 2024). “În acest sens, pe baza solicitărilor înregistrate, unitățile de învățământ din municipiul Craiova vor înainta cu celeritate R.A.T. Craiova, la adresa de e-mail biroulcomercial.ratcv@gmail.com, un document asumat prin semnătură și ștampilă, dar și editabil, care va conține numărul beneficiarilor și o adeverință care să certifice calitatea de elev a acestora, după modelul anexat. Nu se vor emite adeverințe pentru fiecare beneficiar în parte, ci se va emite o singură adeverință pentru toți beneficiarii unității de învățământ. Vă transmitem anexat modelul de adeverință, cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru eliberarea gratuită a cardului de călătorie pentru mijloacele de transport ale R.A.T. SRL CRAIOVA. Eventualele modificări survenite pe parcursul anului școlar vor fi aduse la cunoștința operatorului de transport la finalul fiecărei luni calendaristice”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean.
Acasă Ultima oră Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în parteneriat cu RAT Craiova, pentru transportul elevilor...