Nu ştiu de ce, dar contemplând fotografia “de grup” de la Casa Albă, prilejuită de prezentarea scrisorilor de acreditare, preşedintelui Barack Obama, de noul ambasador al României în SUA, George Cristian Maior, gândul mi-a zburat, fără escală, la marele scriitor-conştiinţă al epocii sale, Augustin Buzura, atât de nedreptăţit moraliceşte şi “înainte” şi “după”, de această dată din cauza relaţiilor cordiale cu Ion Iliescu. În 2005, şi dezvăluie într-un fel circumstanţele, Adriana Săftoiu în “Cronică de Cotroceni” (Ed. „Polirom” 2015), la propunerea lui Andrei Pleşu, pe atunci consilier prezidenţial, a fost “zburat”, fără explicaţii de prisos, de la conducerea Institutului Cultural Român (ICR), preşedintele Traian Băsescu acceptând propunerea cu Horia Roman Patapievici, care s-a decontat ulterior, printr-un excesiv partizanat, ce a culminat cu un interviu greţos din “La Vanguardia”, chiar în ziua turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2009. Episod jenant la care a fost branşat, niciodată explicat în chip convingător. Slugărnicia nu cunoaşte uneori margini. Şi n-a dus vreodată la ceva bun. Augustin Buzura a făcut faţă cu îndârjire împrejurărilor bizare, rămânând convins că serveşte cultura română. Şi chiar o face demn, textele sale cu substanţă etică din revista “Cultura” sugerând cum apără acele redute ale necapitulării morale cu o tenacitate neostoită. Proza lui Augustin Buzura exercită şi astăzi o atracţie irepresibilă, pe care criticul literar Alex Ştefănescu mărturisea că “e greu de explicat”. În schimb, conferenţiarul universitar dr. Sorina Sorescu, de la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, în cartea sa “Romanele lui Augustin Buzura“, explică “densitatea de conţinuturi sociale şi morale la care ajunseseră romanele sale în deceniile opt şi nouă ale secolului trecut”. Să revenim la fotografia din Biroul Oval al Casei Albe, în care preşedintele american Barack Obama zâmbeşte sănătos, din mijlocul familiei ambasadorului român George Cristian Maior, însoţit de soţia sa Ana-Maria Buzura (fiica marelui scriitor) şi cei doi copii, Cristian şi Lara. N-am fi convinşi că preşedintele american Barack Obama zâmbeşte identic la toate prezentările de scrisori de acreditare, dar vedem că o face de această dată, plăcut suprins de frumoasa familie a celui care îşi reprezintă ţara ca ambasador în SUA, după ce îndeplinise aceeaşi demnitate şi în Irlanda: George Cristian Maior. Trecem peste perioada în care s-a aflat la conducerea celui mai important serviciu de informaţii al ţării. Şi o facem fiindcă avem altceva de comentat. Fotografia înrămată îl poate mângâia sufleteşte pe Augustin Buzura, în amurgul vieţii, după ce, potrivit dosarului pus la dispoziţie de CNSAS, 54 de informatori se ocupaseră de el în anii comunismului. Nu şi-a regăsit liniştea deplină nici mai târziu. Năzuim acum că scriitorul “dezastrelor morale” – Absenţii, Feţele tăcerii, Orgolii – poate fi încercat de un zâmbet autumnal, la care are dreptul, de ce nu şi un motiv de mândrie, pentru motivul că nepoţii lui, fiica lui şi ginerele, au avut privilegiul de a fi primiţi de cel mai puternic om al planetei. Care le-a zâmbit. Nu de circumstanţă, noi credem chiar cu sinceritate.
