Seri de film în Parcul „Nicolae Romanescu”

0
418

Timp de trei zile, începând din această seară, în Parcul „Nicolae Romanescu” vor fi proiectate filme în aer liber. „Visul unei nopți de toamnă” este un eveniment care este propus tuturor melomanilor, dar și celor care sunt tentați să petreacă o seară agreabilă în natură, acțiunea fiind înscrisă în cadrul competiției „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”.

Primăria Municipiului Craiova, Asociația Craiova Capitală Culturală 2021 și Asociația ENKIDU organizează acest eveniment pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la prima proiecție a unei film turnat integral în Craiova. Este vorba despre filmul „Cetatea Neamțului”, care a avut la bază un scenariu semnat de Emil Gîrleanu, după opera lui C. Negruzi și V. Alecsandri, iar în distribuție – echipa de actori a teatrului din Craiova. Filmul povestea despre asediul polonezilor asupra cetății din Moldova, dar, din păcate, această peliculă s-a pierdut. În paralel cu această producție, s-a făcut și un film de prezentare a principalelor obiective din oraș. Pelicula ”Aspecte din Craiova” se află însă în fondul cinematografic al Arhivei Naționale de Filme și va putea fi vizionată.

„Selfie”, o peliculă de succes

În această seară, începând cu ora 20.40, se proiectează comedia „Selfie” (2014), în regia Cristinei Anton. Cu un număr de peste 90.000 de spectatori, este considerat unul dintre cele mai de succes filme de după 1989. Filmul este apreciat și peste hotare, ultimul premiu obținut fiind cel de săptămâna trecută, când a primit marele trofeu la Festivalul Internațional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. De la ora 22.30, rulează cel de-al doilea film al serii, „Nea Mărin miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, care anul acesta aniversează 35 de ani de la premieră. Până acum, producția a fost vizionată de peste 7,5 milioane de spectatori.

„Kira Kiralina” și „Cripta”, două dintre cele mai noi filme românești

Sâmbătă este ziua celor mai recente premiere cinematografice naționale. De la ora 20.30 va fi proiectat filmul „Kira Kiralina”, în regia lui Dan Pița, care a avut premiera națională pe 5 septembrie în București. De la ora 22.30 va fi proiectat filmul „Cripta”, în regia lui Cornel Gheorghiță – care va avea premiera națională pe data de 12 septembrie. „Vom încerca, vizionând filmele și discutând cu actorii și regizorii acestor producții, să aflăm de ce cinematografia românească are atât de puțini spectatori, de ce intrările din sălile de cinematograf nu mai arată la fel ca în urmă cu 100 de ani la Cinema Special, din sala Societății Muzicale Armonia”, își propun organizatorii acestui eveniment.

Jean Negulesco se întoarce acasă

Duminică seara, de la ora 20.30, se întoarce în orașul natal Jean Negulesco, celebrul regizor craiovean care a făcut carieră la Hollywood. Va putea fi urmărit filmul său „Cum să te căsătorești cu un milionar”, care are în rolul principal pe Marylin Monroe.

Evenimentul va avea loc în zona Podului Suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu”, iar capodoporele cinematografiei româneşti vor putea fi vizionate de pe unul din cele 400 de scaune amplasate pe malul lacului, stând pe iarba proaspăt tunsă sau chiar din bărcile şi hidroblicicletele care vor fi rezervate special pentru acest eveniment.