Bulgaria va vota modificarea regulilor Schengen în anumite condiţii

0
312
Nikolai Mladenov

Bulgaria îşi va reconsidera sprijinul pentru reformele prevăzute pentru Acordul Schengen, dacă va ajunge la concluzia că are parte de un tratament incorect în privinţa cererii sale de a adera la spaţiul european de liberă circulaţie, a declarat ministrul bulgar de externe, Nikolai Mladenov. Reacţia diplomaţiei bulgare intervine după ce, vineri, guvernul olandez a decis că Haga se va opune aderării Bulgariei şi României la Schengen la reuniunea Consiliului JAI de săptămâna viitoare. Mai mult, cabinetul olandez a precizat că se va opune chiar şi unei aderări parţiale a celor două ţări înainte de 2012. Potrivit Sofia News Agency, Mladenov a spus că decizia Olandei nu ţine cont de faptul că Bulgaria şi România au îndeplinit criteriile de aderare la Schengen. „Dacă la 22 septembrie se va lua o decizie prudentă, care să respecte interesele tuturor în Europa şi, în special, interesele poporului bulgar, Bulgaria va sprijini reforma legislaţiei UE referitoare la spaţiul Schengen. (…) Dacă, totuşi, nu se va lua o asemenea decizie, va trebui să discutăm foarte atent întreaga noastră politică de aici încolo, în ceea ce priveşte sprijinul pentru reforma Schengen”, a punctat Mladenov. El a criticat, voalat, opoziţia unor ţări precum Olanda, Germania, Danemarca, Suedia şi Finlanda faţă de aderarea Bulgariei la Schengen, spunând că „regulile sunt scrise pentru a fi respectate”, iar cea mai mare problemă pe care Europa o are în prezent – criza economică şi financiară – îşi are rădăcinile în faptul că regulile nu au fost respectate. „Bulgaria este un stat care respectă regulile şi a dovedit-o atunci când a fost vorba de controlul frontierelor, disciplină fiscală, cooperare cu partenerii”, a subliniat ministrul bulgar de externe.