Incendiu la Sălcuța. Un bărbat a murit carbonizat

0
47

Vegetația uscată de pe hectare întregi, în extravilanul comunei Sălcuța, s-a aprins și arde. Pompierii intervin cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

În jurul orei 16.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bucovăţ au fost sesizați de un bărbat din comuna Sălcuța cu privire la faptul că în extravilanul comunei, în spatele locuințelor, a izbucnit un incendiu, iar un bărbat este posibil să fie rănit.

Oamenii legii au găsit, la aproximativ 60 m de un imobil, cadavrul carbonizat al unui bărbat de 78 de ani, din localitate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate. La finalizarea acestora o să fie propusă o soluţie prin unitatea de Parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *