ÎCCJ dezbate cererea DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Bogdan Olteanu

0
369

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, cererea DNA de prelungire a mandatului de arestarea preventivă în cazul fostului viceguvernator BNR Bogdan Olteanu. Potrivit site-ului ÎCCJ, cererea DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Olteanu a fost înregistrată joi şi urmează să fie dezbătută vineri, la ora 9,30. Decizia nu va fi definitivă.

În 12 august, Instanţa supremă a decis definitiv ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

ÎCCJ a admis atunci o contestaţie a DNA şi a desfiinţat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu, hotărând ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, de 16 zile.

Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.