Un bărbat de 35 de ani, din comuna doljeană Murgaşi, a fost reţinut pe 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Acesta a ajuns în arest după ce, băut la volan, a accidentat mortal o femeie de 61 de ani, care mergea pe marginea carosabilului. Aseară bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Craiova, iar instanţa a admis propunere şi a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului.
Conform cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Dolj, duminică, în jurul orei 13.00, Paul Truşcă, în vârstă de 35 ani, din comuna Murgaşi, în timp conducea un autoturism Ford Mondeo pe D.J. 643 A, din direcţia Veleşti către D.N. 65 C, pe raza localităţii Murgaşi, din cauza neatenţiei în conducere şi a stării de ebrietate, a lovit-o, accidentând-o mortal pe Alexandra Scarlat, de 61 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa pe partea carosabilă.
Medicii ajunşi la faţa locului n-au putut decât să constate decesul femeii, iar poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost adus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Având în vedere că a mai avut două dosare penale tot pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a luat decizia reţinerii sale pentru 24 de ore, astfel că doljeanul a ajuns după gratii.
„În urma analizării materialului probator existent în cauză, s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore a autorului, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Dolj. Urmează să fie prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.
Aseară Paul Truşcă a fost prezentat instanţei, iar judecătorii au admis propunerea Parchetului şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, acesta întorcându-se în arestul IPJ Dolj.