Summit-ul de la Bruxelles: Discuţiile continuă şi astăzi

0
664

Prevăzut iniţial să dureze doar două zile –vineri şi sâmbătă- discuţiile şefilor de stat şi de guvern a celor 27 s-au prelungit –cum de altfel se anticipa- pe marginea planului de relansare post coronavirus din cauza negăsirii unui compromis la exigenţele formulate de ţările „frugale” în opoziţie cu cele din sudul continentului. Charles Michel, preşedintele Consiliului European, i-a convocat şi astăzi, pentru a treia rundă de negocieri, pe liderii europeni. Olanda este principalul vector al unor pretenţii ce nu au putut fi satisfăcute. Planul de 750 miliarde euro, finanţat de un împrumut comun, era un proiect franco-german. Premierul italian, Giuseppe Conte, a descris negocierile ca fiind mult mai dificile decât era prevăzut din cauza Olandei, dar şi a celorlalte ţări frugale, Austria, Danemarca şi Suedia care nu înţeleg necesitatea unui răspuns puternic. Charles Michel, negociatorul summit-ului, speră să armonizeze poziţia recalcitranţilor ofernid concesii legate de repartiţia între subvenţii şi împrumuturi, precum şi de condiţiile care însoţesc plata sumelor alocate, dar blocajul nu a fost surmontat din cauza inflexibilităţii Olandei. O primă concesie: reducerea anvelopei concesiilor, de la 500 miliarde euro, sumă propusă de Franţa şi Germania la 18 mai a.c., la 450 de miliarde. A fost pentru prima dată în ultimele cinci luni când din cauza pandemiei de Covid-19, şefii de stat şi de guvern, toţi purtând măşti de protecţie s-au reîntâlnit fizic la Bruxelles. Bugetul multianual UE (2021-2027) se cifrează la 1074 miliarde euro. Ultimul subiect delicat: legătura între alocarea de fonduri şi respectarea statului de drept, prevăzută pentru prima dată într-un buget UE. Polonia şi Ungaria care fac obiectul unor proceduri iniţiate de CE se opun unei astfel de măsuri.