UE anunţă noi sancţiuni împotriva regimului nord-coreean

0
384

correaConsiliul Uniunii Europene a adoptat o serie de concluzii privind situaţia din Coreea de Nord şi a anunţat că ia în calcul impunerea unor sancţiuni mai dure pentru regimul de la Phenian, care continuă să testeze rachete balistice. Potrivit unui comunicat, structura executivă a UE a condamnat testul balistic efectuat de Coreea de Nord la începutul acestei luni, catalogându-l drept o “ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale” şi cerând încetarea acestor acţiuni. “Coreea de Nord a continuat să accelereze programele privind rachetele nucleare şi balistice, cea mai recentă fiind lansarea unui rachete balistice intercontinentale la 4 iulie. Consiliul condamnă cu fermitate aceste acţiuni, care subminează regimul mondial de neproliferare şi dezarmare pe care UE l-a susţinut în mod constant de zeci de ani. Consiliul îndeamnă Coreea de Nord să respecte fără întârziere, pe deplin şi necondiţionat obligaţiile care îi revin în temeiul tuturor rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU şi să se abţină de la orice altă acţiune provocatoare care ar putea spori tensiunile regionale şi globale”, este poziţia UE. Pe lângă sancţiunile existente, UE va lua în considerare alte răspunsuri la acţiunile regimului de la Phenian, în coordonare cu aliaţii şi cu sprijinul ONU. “Sancţiunile UE împotriva Coreei de Nord sunt printre cele mai restrictive. Consiliul va lua în calcul mai multe răspunsuri potrivite, după o consultare strânsă cu partenerii cheie şi în conformitate cu deciziile Consiliului de Securitate al ONU, prin intermediul unor noi măsuri restrictive autonome. Consiliul îşi exprimă îngrijorarea faţă de activităţile regimului nord-coreean de a colecta fonduri pentru finanţarea programelor nucleare şi balistice. Coreea de Nord transferă resurse de la investiţiile necesare pentru dezvoltare, reformă socială şi economică, care ar aduce beneficii populaţiei în general”, este mesajul transmis de la Bruxelles. Totodată, Uniunea Europeană oferă sprijin pentru eforturile Coreei de Sud de a negocia cu vecinii nord-coreeni. “Consiliul sprijină rolul important şi apelul din partea Coreei de Sud, de a se angaja într-un dialog credibil şi semnificativ, inclusiv prin măsuri de consolidare a încrederii, pentru a dezamorsa tensiunea şi pentru a permite paşii privind denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă a Peninsulei Coreene. Politica UE privind Coreea de Nord combină presiunea cu sancţiunile şi alte măsuri, păstrând în acelaşi timp deschise canalele de dialog”, se mai arată în comunicatul Consiliului UE.