Accident uşor de circulaţie şi dosar penal pentru conducere fără permis

0
431

accident-mopedÎn data de 17.07.2017, în jurul orei 17:50, B. Marin, 57 de ani, din municipiul Craiova, jud. Dolj, posesor al permisului de conducere valabil,  a condus un autoturism, pe bld. Dacia din municipiu, către str. Brazda lui Novac, iar la intersecţia semaforizată cu str. Fraţii Goleşti nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un motociclul înregistrat în localitatea Teslui, care era condus de M. Aurelian Cosmin, 30 de ani, din comuna Potmelţu, jud. Dolj, fără ca acesta să posede permis de conducere. Acesta din urmă circula din sens opus la culoarea verde a semaforului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui M. Aurelian Cosmin, care nu a rămas internat în spital. Cei doi conducători ai vehiculelor au fost testaţi cu aparatul alcooltest, poliţiştii constatând că niciunul dintre ei nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.