29 iulie: Ziua în care ne validăm simţul civic

Oricum am întoarce orice discuţie, oricum ne-am poziţiona opţional, nu ne rămâne de făcut decât un simplu gest civic: să mergem la referendumul din 29 iulie şi să punem ştampila pe „da” sau pe „nu”. Dovedind, astfel, nu doar o conştiinţă civică teafără, de care nu suntem bănuiţi în multe locuri din Europa, dar, mai ales, că ne pasă de nefericita noastră ţară. Pentru a rămâne un stat de drept, apt de lumea civilizată. Dacă nu vom face asta ne vom merita soarta. Un referendum invalidat, prin prezenţa insuficientă, ar justifica la Bruxelles, dar şi pentru marile cancelarii europene, că tot ce s-a întâmplat la Bucureşti, cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, n-a fost altceva decât un derapaj de la regulile democraţiei, care justifică îngrijorarea ipocrită a Comisiei Europene în privinţa „ireversibilităţii şi continuării reformelor democratice”. Ieri, Parlamentul României a adoptat Lgea referendumului în acea formă şi cu acele prevederi care au rezultat din deciziile Curţii Constituţionale, chiar dacă acestea n-au comună legătură cu recomandările Comisiei de la Veneţia. E drept, liniile de credit vin de la Bruxelles. După scrisoarea în 11 puncte remisă premierului Victor Ponta, Comisia Europeană s-a abţinut de la orice comentariu, până ieri. La Bruxelles lucrurile sunt percepute altfel decât în ţară şi un responsabil european făcuse următorul comentariu pentru cotidianul francez „Le Figaro”: „Este o chestiune de cultură politică. Odată ce un partid ajunge la putere, el se consideră îndreptăţit să schimbe totul, inclusiv regula jocului”. Adevăr parţial. USL-ul nu apucase încă să-şi desăvârşească „opera”. Când Traian Băsescu şi PD-ul au dărâmat, în 2005, toate conducerile principalelor instituţii ale statului, multora le părea, probabil, că se edifică România orange. Importante nu erau decât carnetul de partid, simpatiile politice, cumetriile şi amantlâcurile. Ghilotina politică, colorată în orange-ul băsescian, secera necruţător grumazii granzilor pesedişti, în chiotele mulţimii răzbunate. Că reformatorii de atunci urma să aibă aceeaşi soartă, într-o bună zi, era aproape sigur. Canibalism politic? Greu de răspuns. Ieri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus că „România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei” şi apoi a avut câteva referiri, raţionale, asupra raportului oficial final MCV. Nu şi-a prăpădit aiurea vorbele. Şi tonul adoptat a fost unul echilibrat şi chiar tonic pe alocuri. Până acum, Traian Băsescu, privit la Bruxelles cu obiectivitate indulgentă şi subiectivă euro-înţelegere, învinsese în acest război de imagine, cum scrie, pe site-ul voxpublica.realitatea.net, Dorin Tudoran. USL era „de felicitat” pentru cum se pricepuse să-l piardă. Limbajul dublu al pedeliştilor, dar şi al lui Traian Băsescu, şi iscusinţa diabolică în arta supravieţuirii în politică, nu pot primi decât ceea ce poporul va găsi de cuviinţă la 29 iulie a.c. Şi abia după acest referendum România va putea tresări, rănită de talibanismul agresiv şi gros. Răul cel mare ar putea fi produs doar prin neparticiparea noastră la referendum. Fiindcă invalidarea acestuia, indiferent de opţiunea celor care participă, ar perpetua o stare de lucruri greu desluşibilă.