În urmă cu peste doi ani, consecinţă a dezvăluirilor din Daily Telegraph, pe seama scandalului iscat de decontările parlamentarilor, nimeni nu s-a ofuscat că ziarul cumpărase un înalt funcţionar. De această dată, Westminster vrea revanşa. După ce afacerea ascultării telefoanelor comandate de „News of the World” (NoW), un tabloid al imperiului Murdoch, a izbucnit, Camera Comunelor s-a transformat într-un tribunal al practicilor jurnalistice din ţară. Indignarea a atins cote maxime zilele trecute când s-a aflat că printre telefoanele ascultate erau şi cele ale unor apropiaţi ai soldaţilor ucişi în Irak şi Afganistan. Lista personalităţilor susceptibile de a fi fost ascultate, conform poliţiei, mai cuprinde politicieni, personalităţi sportive şi victime ale faptului divers. Andy Coulson, fost redactor-şef al tabloidului, a fost responsabilul pentru comunicare al actualului premier şi a demisionat în luna ianuarie. Joi, 14 iulie a.c., comisia parlamentară pentru media i-a convocat pe Rupert Murdoch şi fiul său, James, pentru o audiere programată pentru marţi, 19 iulie a.c., înainte ca Scotland Yard, care a făcut totul pentru a îngropa ancheta, să fie suspectat a fi responsabil. Duminică, însă, Sir Paul Stephenson, şeful Scotland Yard, şi-a înaintat demisia. „Am luat această decizie pentru a evita speculaţiile şi acuzaţiile pe seama legăturilor între Metropolitan Police şi News International, divizia britanică a grupului News Corp şi, în special, cu Neil Wallis, fost redactor-şef adjunct la News of the World”. S-a auzit, de asemenea, premierul David Cameron, până acum bun prieten al clanului Murdoch, care a cerut demisia celor vinovaţi. Predecesorul său, Gordon Brown, multă vreme un apropiat al magnatului australo-american, a denunţat acum „activităţile criminale” ale grupului. Ancheta publică va trebui „să facă totală lumină în scandal”, a exclamat David Cameron, solicitând şi revizuirea reglementărilor mass-media. În Marea Britanie se presupune că „o persoană publică n-are dreptul la o viaţă privată”, a explicat Deborah Orr, în The Guardian. Legea privind apărarea vieţii private este foarte neclară şi se reazemă pe largi excepţii, afirmă actualul comisar al informaţiilor, Christopher Graham, care regretă că măsurile nu sunt suficient de punitive. Scandalul NoW nu datează de ieri. Istoria începe în 2006, când Clive Goodman, specialist în probleme de monarhie la tabloidul duminical, a fost prins cu mâna în sac, recurgând la serviciile unui detectiv privat, Glenn Mulcaire, care piratase mesajele mai multor membri ai personalului de la Buckingham. Cazul a fost departe de a fi unic, cum deja s-a explicat în decembrie 2006 parlamentarilor, de comisarul informaţiilor. Ca dovadă, în 2002, cu ocazia unei percheziţii în Hampshire, s-a descoperit că 305 jurnalişti, reprezentând peste 30 de titluri, inclusiv Observer şi Sunday Times, au plătit pentru a obţine dosare fiscale, caziere judiciare, declaraţii bancare sau numere de telefon. Daily Mail, cu 952 de informaţii cumpărate, prin 58 de jurnalişti, era cel mai bun client. NoW nu sosea decât al cincilea, în urma altor tabloide. Detectivul privat Glenn Mulcaire era plătit cu 10.500 lire pe an: în august 2006 forţele de ordine au găsit asupra lui 11.000 de pagini cu 4.000 de numere de mobile, la care mesageria era susceptibilă a fi fost ascultată. În cursurile sale de jurnalism de investigaţie de la City University, David Leigh, care lucrează la Guardian, învaţă studenţii cum să acţioneze „cu prudenţă”. În însemnările sale, publicate sub titlul „The Insider”, Piers Morgan, fost redactor-şef la NoW şi Daily Mirror, înainte de a deveni vedetă la CNN, scria la 26 ianuarie 2001: „Dacă voi nu schimbaţi codul de securitate al telefonului mobil, nu contează cine poate, prin tastarea a patru cifre, să asculte mesajele voastre”. Şi apoi există tehnicile tradiţionale de spionaj, de care presa britanică este pasionată „de aproape 100 de ani”, afirmă Matthew Paris, un cronicar de la Times. Amintiţi-vă, spune el, de David Mellor, un membru al guvernului lui John Major, care a avut o legătură cu o actriţă în 1992. Telefonul doamnei a fost pus sub ascultare cu complicitatea proprietarului. Căderea deputatului conservator, lordul Lambton, în 1973, fotografiat în pat, fumând canabis cu două prostituate, s-a datorat soţului uneia dintre ele, Norma Levy, care a permis jurnalistului să se ascundă într-un dulap. Indiferent dacă sunt sau nu legale, aceste practici intră sub incidenţa rutinei, mai adaugă Matthew Paris, şi cititorii se simt bine. După ce, în 1969, Murdoch cumpăra NoW şi se despărţea de redactorul-şef Stafford Somerfield, exclama glumind: „Mare păcat şi pentru mine”. La proporţiile scandalului declanşat acum ar putea repeta afirmaţia.
