Timişoara, Gloria Bistriţa şi Oradea au primit verdictul pe care TAS trebuia să îl dea cu privire la primirea licenţei pentru sezonul 2011/2012. Dosarul celor trei echipe nu a fost aprobat de către Comisia de Licenţiere a Ligii 1 şi ca urmare, ele nu au primit drept de joc pentru noua stagiune, urmând să evolueze în eşalonul secund. Concret, Poli şi Gloria rămân fără licenţă, iar Bihorul nu are drept de promovare. TAS decis să respingă cererea acestora de a primi licenţa. În locul lor, vor evolua în Liga I echipele Voinţa Sibiu, promovată prin baraj, Dacia Mioveni şi Sportul Studenţesc, care nu a mai retrogradat. Patronul Timişoarei, Marian Iancu, spune că hotărârea Tribunalului de la Laussane a fost picătura care a umplut paharul. „Eu nu mai am absolut nici o motivaţie să mai investesc in fotbal si în consecinţă mă voi retrage. Trebuie să vedem cum voi face acest lucru pentru că suntem o societate comercială. Vom vinde mai mulţi jucători importanţi, vom veni cu datoriile la zero, iar clubul o va lua de la capăt din liga a doua. Fără mine însă” a spus Iancu.