După ce s-a despărţit de Bogdan Mitrea (35 de ani), care a ajuns la „U” Cluj, de Ionuţ Vînă (28 de ani), care a revenit la Farul, de Valerică Găman (34 de ani), aflat la final de contract, de elveţianul Ivan Martic (32 de ani), şi de Sergiu Hanca, acesta reziliindu-şi contractul, Universitatea Craiova a anunţat şi plecarea lui Bogdan Vătăjelu (30 de ani), căruia i-a expirat contractul.
„Îți mulțumim pentru tot, Bogdane!Nu este un adio, ci mai degrabă un “La revedere, pe data viitoare!”, căci Bogdan Vătăjelu va fi mereu unul dintre noi. Pentru loialitatea și devotamentul tău în tricoul Universității, îți suntem cu toții recunoscători. Căpitan, Idol al tribunelor, a contribuit la promovarea din 2014, a cucerit Cupa României, a cucerit SuperCupa României, 236 de meciuri, 18.671 de minute, 13 goluri și 16 assisturi
TOATE ACESTEA PENTRU ȘTIINȚA! Îți dorim mult succes mai departe, Bogdan! Craiova va fi mereu casa ta” este mesajul Universităţii Craiova.
Bogdan Vătăjelu a fost adus în Bănie de la Metalul Reşiţa, în 2014, pentru 150.000 de euro, iar trei ani mai târziu a fost transferat la Sparta Praga, de unde a plecat la Jablonec. În 2019 a revenit în Bănie, unde a evoluat până la terminarea contractului.