România va întâlni Albania, duminică, de la ora 22:00, la Lyon, într-un meciu decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Euro 2016. Fără punct după primele două etape din grupa A, albanezii nu au altă variantă în afara victoriei, iar selecţionerul lor, italianul Gianni De Biasi, promite un joc ofensiv al elevilor săi.
Debutantă la un turneu final, Albania a pierdut cu Elveţia (0-1) şi cu Franţa (0-2), însă în ambele partide a lăsat o impresie foarte bună. De Biasi, care a împlinit 60 de ani în urmă cu două zile, încă are regrete legate de cele meciuri, dar anunţă că jucătorii săi sunt deja cu gândul la întâlnirea cu România.
“Mi-ar ajunge dacă am putea rejuca primele 15 minute ale meciului cu Elveţia. Nu am existat, dar apoi, în 10 oameni, am făcut un meci foarte bun şi curajos. Am fi meritat egalul. Am făcut multe greşeli în faţa porţii şi nu ne-a fost acordat un penalty.
Am două regrete legate de meciul cu Franţa, în care am fost excelenţi şi nu am oferit nimic unei naţionale pline de talent. În primul rând, aş fi vrut să fac alte schimbări şi să bag un atacant rapid, care să dea dureri de cap apărării lor şi să încercăm să câştigăm. În al doilea rând, Rami a dat centrarea vieţii la golul lui Griezmann. Dacă mai încearcă, în 9 din 10 cazuri, mingea ajunge în braţele portarului nostru.
Am fi putut avea două puncte şi am fi înfruntat România altfel. În schimb, suntem obligaţi să atacăm din primul minut. Au fost două înfrângeri dificil de digerat, dar atmosfera s-a schimbat după ce preşedintele federaţiei franceze a venit în cantonamentul nostru şi ne-a lăudat. România este misiunea noastră“, a avertizat tehnicianul italian, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport.
Şi premierul albanez, Edi Rama, a fost impresionat de prestaţia elevilor lui De Biasi în Franţa. Politicianul a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de felicitare, în care a scris că partida cu Franţa “a fost probabil cea mai frumoasă din istoria naţionalei” şi că este “foarte mândru de tine, dragă Gianni, şi de jucători“.
“Un lucru fantastic. Nu am cuvinte pentru a explica felul în care suntem trataţi. Folosesc pluralul pentru că e vorba şi despre Polo Tramezzani, secundul meu“, a spus De Biasi.