Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras. “Am depus oferta de cumpărare pentru CFR Marfă”, a declarat pentru MEDIAFAX omul de afaceri Gruia Stoica. Asocierea româno-austriacă a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate. Totodată, americanii de la OmniTRAX au ieşit din cursă în urmă cu două săptămâni, în condiţiile în care nu au depus oferta preliminară şi neangajantă. Compania americană a contestat procesul de privatizare şi a cerut reluarea procedurii, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă. Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigãtorul urmând sã fie desemnat joi.