Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a etichetat ca „reacţionară” poziţia franceză în privinţa „excepţiei culturale”. „Reacţionari” contra „liberali”, o exprimare cu destulă ambiguitate. Agasat de ridicarea Angelei Merkel la rang de ţap ispăşitor nr.1 al PS, Jose Manuel Barroso a acuzat, luni, stânga franceză, de a fi culturalmente „reacţionară”. Şi atacul său a fost lansat într-un cotidian anglofon, „International Herald Tribune”, lucru neobişnuit pentru şeful forului european, cunoscut pentru centrismul său şi atenţia sa în exprimare. În interviu, preşedintele Barroso recurge de două ori la epitetul „reacţionar”, preluat direct, insinuează presa franceză, din trecutul său maoist în Portugalia. O confuzie de termeni a existat, dar nu atât de gravă. Mai ales că un purtător de cuvânt a ţinut să precizeze că Barroso n-a dorit să atace nici Franţa, nici conducătorii săi. De la Elysee la Ministerul Culturii, atacul a avut efectul unei bombe, într-un moment în care trebuia să arate ce unitate are UE la întâlnirea cu Barack Obama. Diplomatic, Francois Hollande a acordat beneficiu îndoielii. „Nu vreau să cred că preşedintele Comisiei ar fi putut avea referiri la Franţa aşa cum sunt ele formulate”, a spus el la Lough Erne, scena irlandeză a summitului G8. „I-am spus că declaraţiile sale au suscitat, cum deja ştie, unele emoţii şi unele surprize”, a declarat Hollande presei după întâlnirea cu Barroso, care, potrivit lui, s-a explicat. În chestiunea „excepţiei culturale”, Franţa este în minoritate, aşa cum s-a văzut încă de vineri, la Luxemburg. Confruntându-se cu Comisia Europeană şi Regatul Unit, dar şi unele ţări mult mai conciliante, precum Germania, Italia şi Spania, Parisul n-a exclus dreptul său de veto, obţinând ca sectorul audiovizual să fie exclus dintr-un viitor acord de liber schimb cu SUA. Pentru mulţi din afara frontierelor franceze, victoria este a la Phrrhus: excepţia culturală este garantată sub rezervă cu Statele Unite şi riscul poate fi mai mic în negocierile viitoare. Comisarul Karel de Gucht a pus sare pe rană, repetând că dacă el nu poate negocia audiovizualul, „nimic nu se va pune în discuţie” cu Washingtonul. De la Berlin, cancelarul a explicat că numai susceptibilitatea franceză împiedică UE să cadă de acord. În spaţiul acestei confruntări Bruxelles-Paris se prefigurează două bătălii care riscă să agraveze relaţiile între Elysee, pe de o parte, Comisia şi, probabil, Berlinul pe de altă parte. Săptămâna viitoare are loc summitul european care trebuie să valideze reformele şi disciplina bugetară, pe care Bruxelles-ul le-a recomandat Guvernului Ayrault. Francois Hollande a stabilit deja tonul, replicând că nu echipa lui Barroso „dictează Franţei ce trebuie să facă”. La summitul din 27 şi 28 iunie, Angela Merkel ţine bagheta austerităţii. Cel de-al doilea front este cel al alegerilor pentru Parlamentul European, de peste un an. Dreapta şi stânga vor intra într-un duel crâncen, pentru că acest scrutin ar putea determina şi numele… patronului Comisiei Europene. Socialiştii europeni au adoptat textul luptei: „Europa noastră”. Şi au deschis confruntarea cu axa liberală Barroso-Cameron-Merkel. Şi se pare că nu se vor purta mănuşi.