Craiova a câștigat referendumul național lansat de Antena 3 și va găzdui evenimentul de aniversare a 8 ani de existență a postului

0
324

Orașul Craiova a câștigat referendumul național lansat de Antena 3, cu 38.311 voturi, reprezentând 36,6% din totalul de voturi, a anunţat Mihai Gâdea, în ediţia de aseară a emisiunii “Sinteza zilei”.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a transmis un mesaj de bun venit echipei Antena 3 în oraşul din Bănie, arătând că, încă o dată, craiovenii au dovedit că pot câştiga competiţii importante. Edilul le-a spus jurnaliştilor Antenei 3 că îi aşteaptă cu mare drag în Craiova, oraşul în care acest post de televiziune este foarte iubit. “Sper că, în momentul în care veţi veni la Craiova, vom avea şi o surpriză foarte plăcută pentru publicul din întreaga ţară şi pentru fanii Universităţii Craiova din întreaga ţară şi vom putea să prezentăm, în direct, la postul dumneavoastră de televiziune, echipa care ne va reprezenta în campionate”, a mai spus primarul Olguţa Vasilescu.

Jurnaliştii Antena 3 au decis să sărbătorească într-un mod inedit, în afara platoului obişnuit de filmare, aniversarea a 8 ani de existență a postului, astfel că au lansat un referendum național, invitându-i pe români să voteze în ce regiune istorică ar vrea să se desfăşoare evenimentul. Jurnaliştii au adus argumente în favoarea fiecăreia dintre cele trei mari zone istorice ale României: Ţara Românească,  Moldova sau Transilvania.