În cursul zilei de astazi, ora 12:20, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Melinești. În urma acestuia , o adolescentă în vârstă de 16 ani , victimă a accidentului, a necesitat îngrijiri medicale.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr, de 27 de ani, din comuna Tălpaș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 B, în comuna Melinești, dinspre Craiova, ar fi accidentat o adolescentă de 16 ani, din Melinești, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, din direcția opusă. “În urma evenimentului rutier, adolescenta a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, conștientă și cooperantă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .