Sărbătoare la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova

0
631

Colegiul Naţional „Elena Cuza” a sărbătorit, ieri, 185 de ani de existenţă, fiind, după vechime, al doilea, după Colegiul Naţional „Carol I”, în Cetatea Băniei. Manifestarea, organizată în Sala de Festivităţi a instituţiei de învăţământ preuniversitar, s-a bucurat de oaspeţi de marcă, fiind premiaţi şi elevii care au obţinut rezltate la fazele Olimpiadelor şcolare, la diverse discipline.

Într-o sală arhiplină, elevi, părinţi şi cadre didactice au ţinut să celebreze, ieri, 185 de ani de la înfiinţarea actualului Colegiu Naţional „Elena Cuza”, una dintre instituţiile de elită ale învăţământului doljean şi naţional. „Suntem mândri că putem vorbi de performanţă şi că sărbătorim istoria, mai ales în Anul Centenar. Avem invitaţi de marcă, iar premierea elevilor care au obţinut rezultate la fazele judeţe şi naţionale va fi realizată de Alteţa Sa Regală  Maria”, a precizat prof.  Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional „Elena Cuza”.

Mesaje din partea oficialităţilor locale

Prezent la manifestare,  Mihail Genoiu, primar al Craiovei, a menţionat: „Este aproape de sufletul meu, această instituţie de învăţământ, aici având primul loc de muncă, după absolvirea cursurilor universitare. De-a lungul timpului, cu toţii am trecut prin clipe grele, dar le-am depăşit. Aici, totdeauna au fost oameni bine pregătiţi, iar, voi, elevii de acum, trebuie să duceţi mai departe tradiţia. Noi, vorbesc de administraţia publică locală, vom face tot ceea ce depinde de noi să vă asigurăm condiţii de desfăşurare a activităţilor şi ne-am bucura ca foarte mulţi dintre voi să rămână la Craiova sau în judeţ, de aceea vom continua colaborarea cu mediul economic, în aşa fel încât cei mai mulţi să-şi găsească loc de muncă în zonă”. La rândul său, Cosmin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a specificat: „Sunt onorat să fiu prezent aici, la ceas aniversar, şi aduc şi mesajul domnului preşedinte alConsiliului Judeţean Dolj,  Ion Prioteasa. Cu toţii vom susţine efurturile depuse de elevi şi cadre didactice şi suntem convinşi că veţi merge pe panta ascendentă a succesului”.

 

 

 

 

 

Aşa cum am mai precizat, premierea celor mai merituoşi elevi a fost oficiată de Alteţa Sa Regală Maria,  iar numele premianţilor trebuie amintite: la Limba germană –  Alina Cruceru, Codruţa Diaconescu şi Iulia Roculescu; Limba spaniolă – Georgiana Lepa, Claudiu Ciobanu, Ana Maria Baldovin; Olimpiada de lectură ca abilitate de viaţă –  Sabina Birău; Limba şi literatura română –  Andrei Popa; Chimie –  Iordache Ştefania, Andrei Belea; Fizică –  Miruna Mondescu; Limba latină –  Lavinia Albăstroiu şi Elena Cruceru; Neogreacă –  Vlad Frunză; „Tinerii dezbat” –  Daria Militaru, Faizeh Bakri, Mara Macovei – Mocanu, Geografie –  Eduard Răduţ.