Mihai Viteazul își așează tabăra în centrul Craiovei

0
494

Craiovenii vor fi conduși, pentru două zile, în Bănia domnitorului Mihai Viteazul. Arcașii se vor lupta, îmbrăcați în costumelor lor de zale, bătute de cei mai pricepuți meștegurari în atelierele lor de fierărie. În timp de pace, cetatea va răsuna de cântece și va dansa, înveșmânată în frumoasele ei haine medievale. Toată atmosfera va fi recreată în spiritul acelor vremuri de glorie, făcându-i pe participanți să descopere istoria bogată a acestor locuri și să fie mândri că locuiesc în Cetatea Banilor.

Sărbătoarea are, în centrul său, figura dârză a domnitorului Mihai Viteazul, care tutelează și astăzi orașul, prin statuia sa impozantă din centrul Craiovei. În mod simbolic, chiar în deschiderea manifestărilor – care este programată pentru astăzi, sâmbătă, de la ora 10.30 – la monumentul său va fi organizată o ceremonie militară, care se va încheia cu depunerea de coroane de flori. Tot centrul orașul, apoi, va fi cuprins de atmosfera de secol XVII, când domnitorul Mihai Viteazul conducea cu mână de fier aceste locuri. Păpușile medievale gigant îi vor invita pe craioveni să ia parte la diverse demonstrații și ateliere care sunt deschise, în aceste două zile, chiar în piața care îi poartă numele.

Vizite la atelierele de meșteșuguri

Vizitatorii vor păși într-o cetate medievală, care va fi recreată prin intermediul atelierelor de meșteșuguri și prin demonstrațiile artiștilor. La fierărie, vor avea ocazia să vadă cum se confecționau costumele militare, însuși domnitorul Mihai Viteazul fiind descris în manualele de istorie ca îmbrăcat în zale. La atelierul de pielărie vor admira o parte din îmbrăcămintea bărbaților, iar la cel de țesătorie, pe cea a femeilor. Hainele acestora erau decorate cu broșe și cercei, bijuterii pe care le puteți admira, reinterpretate, la atelierul artistei Costinela Iacob. În atelierul de olărit se vor lustrui vase, care obișnuiau apoi să fie îmfrumusețate de meșteșugarii de la atelierul de pictură. Vizitatorii vor cunoaște un alt meșteșugar deosebit de respectat al vremii – copistul, acesta fiind mâna care califragia textele oficiale.

Invitație la film și muzică medievală

Craiovenii vor avea ocazia să îi cunoască și pe arcașii lui Mihai Viteazul. Îmbrăcați în costume militare, aceștia se vor înfrunta, urmând tehnicile de luptă ale acelor timpuri. O secvență de luptă de pe Neajlov va fi prezentată de formațiunile de infanterie, spectacolul demonstrativ reunind toate companiile implicate în această manifestare (ora 20.00) – Asociația „Ordinul Cavalerilor Mediaș”, Asociația Archery Craiova și Compania Ursului Brun. Sâmbătă, la ora 21.00, va fi proiectat filmul „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, iar duminica va fi dedicată  muzicii și dansului de inspirație medievală. Pe scena din Piața „Mihai Viteazul”, vor concerta Grupul de muzică veche al Colegiului Pedagogic „Ștefan Velovan”, formația Lupus Dacus, Huniadi Cantores și Cimpoierii de Transilvania.

***

Organizatorii – Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și Primăria Craiova – îi încurajează pe craioveni să participe în număr mare și, pe cât se poate, venind îmbrăcați și costume medievale, cel mai frumos veșmânt purtat de un participant din public urmând să fie remarcat și premiat în cadrul unui concurs. Momentul acesta programat pentru sâmbătă, la ora 18.00.