Colegiul Naţional „Carol I”, la ceas aniversar

0
1007

Ieri,  dascălii, cei de ieri şi de azi, au sărbătorit, împreună cu elevii şi părinţii acestora, la Filarmonica „Oltenia”, din Craiova, 192 ani de înfiinţarea actualului Colegiu Naţional „Carol I”, instituţie care a purtat mai multe denumiri de-a lungul timpului, inclusiv Liceul „Nicolae Bălcescu”, până după 1990. Manifestarea de ieri s-a bucurat şi de prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, pe lângă reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale . Şi în zilele premergătoare ceremoniei de ieri, profesorii şi elevii de la „Carol I” au pregătit mai multe acţiuni care să celebreze activitatea instituţiei de învăţământ preuniversitar.

Într-un cadru festiv, scena Filarmonicii „Oltenia” a fost gazda manifestărilor dedicate celor 192 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Carol I”.  Actul de naştere este datat la 20 mai 1826, când doi elevi ai mareului Ion Heliade Rădulescu, Stanciu Căpăţâneanu şi Grigore Pleşoianu, au pus bazele a ceea ce a fost, în acele timpuri, cea de-a doua şcoală cu predare în limba română, din Ţara Românească, după Colegiul Naţional „Sf.Sava”, din Bucureşti. „Avem o întreagă istorie în spate, avem un prezent şi privim cu optimism către viitor. Forte mulţi absolvenţi ai unităţii noastre au contribuit la dezvoltarea culturii şi ştiinţei naţionale şi universale, iar premiile obţinute sunt foarte multe, chiar este greu să ţinem evidenţa lor şi aşteptăm şi altele. Vreau să mai spun numia câteva cuvinte, prin sloganul nostru: „Aici, învaţă Măria Sa, Copilul”.  Îi voi lăsa pe invitaţi să vorbească”, a precizat prof.  Cristian Angel Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”.

Elogii din partea invitaţilor

Dar să vedem ce au spus invitaţii. „Mă bucur că mă aflu aici, la ceas de sărbătoare, unitatea de învăţământ fiind una dintre simbolurile Craiovei. Nu pot decât să-i felicit pe elevi şi profesori pentru rezultatele obţinute” – prof. Monica Leontina Sună  , inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj; „Sunt absolvent al acestei instituţii şi sunt bucuros să mă aflu în faţa dumneavoastră – elevi, profesori şi părinţi. Ştiu că aşteptaţi, de la mine, ceva despre reabilitarea clădirii. Vă pot spune că imobilele vor fi refăcute, prin contribuţia Companiei Naţionale de Investiţii, iar, de aproximativ două săptămâni, am început şi renovarea Bazinului de înot” –  Mihail Genoiu, primar al Craiovei; „Pentru mine, este o stare de spirit şi încerc emoţiile. Am văzut că îi premiaţi pe cei care au obţinut rezultate la Olimpiadele şcolare, dar, din punctul meu de vedere, cu toţii sunt „olimpici”, indiferent de rezultatele obţinute. Nu vă pot spune , vouă, elevilor, decât decât să gândiţi şi să vorbiţi frumos şi să aveţi apreciere pentru părinţi şi profesori  ”, prof.  Vasile Timiş, reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale; „Suntem 65 de Colegii Naţionale de tradiţie, din România, în asociaţia noastră, înfiinţată în urmă cu zece ani, iar „Carol I” face parte dintre fondatori, alături, din oraşulş dumneavoastră, de Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, iar, de anul trecut, a intrat şi Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, rezultatele fiind vizibile” –  prof. George Cazacu, preşedintele Asociaţiilor Colegiilor Naţionale Centenare din România.

Premiere la fizică

Celebrearea celor 192 de ani nu s-a limitat la manifestarea de ieri, alte acţiuni fiind în derulare în toată această săptămână. Astfel, marţi, componente ale echipei de handbal SCM Craiova, proaspete câştigătoare ale Cupei EHF, au prezentat trofeul în faţa elevilor, iar joi s-a desfăşurat prima ediţie a unui concurs judeţean de fizică, cu prilejul căruia au fost premiaţi şi olimpicii de la „Carol I”. Prof. Răzvan Jenaru, ne-a declarat: „Suntem la prima ediţie a Concursului judeţean „Fizica şi universul”, organizat în colaborare cu ISJ Dolj şi Universitatea din Craiova – Departamentul de Fizică al Facultăţiii de Ştiinţe, prezent fiind şi lect.univ.dr. Iulian Petrişor, coordonatorul Departamentului de Fizică. Cu acest prilej, sunt premiaţi şi câştigătorii la fazele judeţene de la această disciplină:  la gimnaziu –  Andrei Nicolae Popescu, Alexandru Olteanu, iar , la „liceal”, Alberto Cristache, Andrei Papuc, Oana Şerbana, Nicoleta Chisim, Octavian Matei, Mihnea Dinică, Emilia Petra Popa,  cea din urmă fiind prezentă în lotul României, care va merge, în toamnă, la Beijing, la o competiţie internaţională”. Colegiul Carol I a obţinut rezultate remarcabile şi la Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică. Elevii Mihnea Ciocoiu, clasa a VIII-a, Adriana Oană, clasa a X-a şi Patricia Ioţa,  clasa a X-a au fost pe podium la faza judeţeană şi toţi trei s-au calificat la faza naţională de la Gura Humorului, unde elevul Mihnea Ciocoiu a obţinut Menţiune de la MEN şi medalie de argint de la SNF. Lotul de la Astronomie a fost pregătit de remarcabilul professor Octavian Georgescu.