Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) au efectuat, anul trecut, peste un milion de transferuri prin intermediul Moneygram, cu o valoare de peste 400 milioane EUR spre şi dinspre România, precum şi între persoane din ţară. Numărul tranzacţiilor Moneygram prin intermediul BCR a crescut cu aproximativ 10% anul trecut, comparativ cu 2010. “Comportamentul de transfer al clienţilor BCR s-a schimbat în contextul ultimilor ani. Românii din străinătate trimit sume mai mici de bani, dar mai des. Totodată, se observă că de la începutul anului până acum s-a diminuat numărul tranzacţiilor primite din Spania, Italia şi Marea Britanie. Interesantă este, în schimb, creşterea importantă, aproape dublă, a trimiterilor din România către aceste ţări. Solidaritatea românilor se reconfirmă. Acum cei din ţară îi ajută pe cei plecaţi în străinătate ca urmare a contextului economic dificil”, a declarat Cătălina Zincenco, şef Departamentul Produse de Economisire şi Investiţii, BCR. De asemenea, BCR şi MoneyGram au făcut investiţii importante pentru înjumătăţirea timpului necesar efectuării unei tranzacţii în condiţii de cost foarte avantajoase pentru client. MoneyGram este disponibil în peste 194 de ţări şi teritorii şi în mai mult de 275.000 de agenţii din întreaga lume.