Europenii dau dureri de cap bancherilor, retrăgând, zilnic, sume masive

0
341

Panica deponenţilor greci produce dureri de cap bancherilor, aceştia asistând, în ultima perioadă, la retrageri consistente de bani, care iau drumul unor bănci considerate mai sigure din Marea Britanie, Elveţia, Germania şi ţările din Europa de Nord, scrie „Les Echos”. Nu numai grecii sunt îngrijoraţi de soarta economiilor lor, retrageri ale banilor  din bănci având loc şi în  Belgia, Franţa sau Italia. Joi, guvernul spaniol a trebuit să infirme existenţa unor retrageri pe fond de panică din banca locală Bankia, naţionalizată săptămâna trecută deoarece se află în dificultate. Temerea cea mare este că o ieşire din zona euro a Greciei ar aduce în ţară vechea monedă-drahma, la o valoare mult diminuată. Potrivit Reuters, care citează doua surse bancare elene, retragerile operate marţi au fost la acelaşi nivel ca cele de luni, adică peste 700 de milioane de euro. „Sistemul bancar grecesc este în pericol. Băncile se confruntă cu ceea ce e mai rău: retragerea masivă de bani”, explică Arnaud Poutier, CEO al IG Markets Franţa. Băncile elene au pierdut 72 de miliarde de euro din depozite de la începutul anului 2010, adică aproximativ 30%, conform calculelor Thomson Reuters. Cele mai mari cinci bănci elene au pierdut 37 de miliarde de euro din depozite, adică 12 miliarde de euro pentru EFG Eurobank şi câte 8-9 miliarde de euro pentru Naţional Bank of Greece, Alpha Bank şi Piraeus. În februarie, ministrul de Finanţe de atunci, Evangelos Venizelos, spunea că o treime din banii retraşi au fost transferaţi în Marea Britanie. Ceilalţi au preferat să îi plaseze în aur, în active imobiliare sau, pur şi simplu, şi-i ţin la saltea.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat, joi seara, ratingul pe termen lung al datoriei Greciei, de la „B-„ la „CCC”. Agenţia de rating îşi motivează decizia prin riscul „ridicat” de ieşire a ţării din zona euro. Totul se întâmplă din cauză că ultimele alegeri din Grecia au arătat preferinţa pentru partidele antiausteritate. Posibila lor venire la putere după următoarele alegeri, programate în 17 iunie, ar putea pune în pericol menţinerea ţării în zona euro, o perspectivă care îngrijorează investitorii, dar şi populaţia, scrie AFP.