Absolvenţii de Medicină care au ratat Rezidenţiatul organizat în toamna anului trecut mai au o şansă duminica aceasta, atunci când este programată o sesiune intermediară a concursului naţional. Decizia vine după ce mai mult de 400 de locuri au rămas neocupate în luna noiembrie a anului trecut.
La sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat, organizată de Ministerul Sănătăţii, s-au înscris 420 candidaţi. Duminică, 95 dintre aceştia concurează pentru cele 98 de locuri scoase la concurs, iar restul de 325 au optat pentru 318 posturi vacante. Decizia Ministerului Sănătăţii, luată la începutul acestui an, de a organiza un nou concurs de Rezidenţiat a venit după ce un procent însemnat, de aproximativ 40% din posturile scoase la concurs în sesiunea din 20 noiembrie 2011, au rămas neocupate. La momentul respectiv, cele mai multe locuri şi posturi rămase neocupate s-au înregistrat chiar în specialităţile medicale în care se înregistrează un deficit de cadre medicale. Printre acestea se numără medicina de urgenţă, neonatologia, Anestezia Terapia Intensivă şi pediatria.
Test-grilă cu 200 de întrebări
Trebuie menţionat faptul că sesiunea de concurs se va desfăşura exclusiv în Centrul Universitar Bucureşti – la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” –, spre deosebire de Rezidenţiatul din toamna anului trecut care a avut loc în şase centre universitare din ţară, printre care şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Concursul se va desfăşura sub forma unui test-grilă cu 200 de întrebări, candidaţii având la dispoziţie patru ore pentru a da răspunsurile.
Punctajul minim de promovare va reprezenta 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări. Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut în limita locurilor publicate. Pentru Rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare judeţ în parte. Din judeţul Dolj s-au înscris la Rezidenţitul intermediar 14 candidaţi.