Primăria Craiova face şi desface la regulamentul parcărilor

0
371

Primăria Craiova revine, în această lună, cu regulamentul parcărilor modificat. Edilii recunosc abia acum că, dacă nu ar fi revenit asupra lui, riscau să comită o mare eroare: cu gândul la proprietarii de “bulgăroaice”, îi lăsau fără acoperire pe craiovenii care obişnuiesc să-şi parcheze maşinile în faţa blocurilor.

Craiovenii nu vor scăpa de vinietele pentru parcare în acest an, chiar dacă multe luni au trecut deja. Ei le vor putea ridica de la ghişeele autorităţii locale sau de la chioşcurile de ziare cel mai târziu odată cu începutul lunii iulie, după cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Craiova. “Dacă totul merge conform plabnurilor şi nu ni se pune nici o piedică, nici la vot şi nici la acordarea avizului de legalitate, am putea să trecem la distribuţia acestor viniete pe la sfârşitul lunii iunie-începutul lui iulie. Până atunci sperăm să avem şi autocolantele gata imprimate şi să nu mai fie, practic, nici o problemă”, a precizat Sorin Marcu, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova.

O lună în atelierul de creaţie

Totul ţine de regulamentul parcărilor, care prevede obligatoriu pentru acest an şi achiziţionarea vinietei, dar care regulament se află, deocamdată, în lucru. În plenul de luna trecută, când consilierii încă nu apucaseră să-şi exprime punctele de vedere, reprezentanţii municipalităţii au anunţat că retrag proiectul pentru anumite modificări. “După cum au anunţat atunci domnii viceprimari, am aşteptat propuneri de la consilieri ca să facem un regulament mai bun”, a mai spus Marcu. Pe de altă parte, în cazul în care reprezentanţii Executivului nu ar fi procedat la această manevră şi ar fi ales să-şi păstreze propunerea aşa cum au gândit-o, proiectul ar fi trecut fără probleme, opoziţia având majoritate de voturi.

Nici consilierii n-au venit ….

Întrebat însă care dintre consilieri au venit cu propuneri şi ideile lor au fost reţinute, autorităţile locale au recunoscut că nici o variantă imaginată de aleşilor locali nu se regăseşte în forma actuală a proiectului. “În principiu, consilierii ar fi trebuit să vină cu propuneri dar, până acum (n.r. – ieri), nu au ajuns. Dat fiind faptul că mai sunt câteva zile până când vom definitiva proiectul, mai pot să vină cu idei pe care să le introducem în regulament”, a mai spus Sorin Marcu. Autorităţile intenţionează să revină cu proiectul de hotărâre în plenul din această lună, ceea ce înseamnă că documentul trebuie să fie definitivat în cele două zile care au mai rămas din această săptămână.

Nici propunerile lor nu ar fi fost luate în calcul

Trei consilieri municipali ar fi putut să vină cu propuneri pentru modificarea acestui regulament. Unul dintre aceştia este alesul PDL, Dan Cherciu, care susţine varianta unei taxări electronice. Considerând vinietele o metodă perimată, acesta este de părere că banii pentru tipărirea autocolantelor ar putea fi investiţi în procurarea unor softuri mobile cu care poliţiştii locali să verifice dacă şoferul a plătit sau nu taxa de parcare. “E un mijloc de verificare mai comod şi mai rapid, care elimină riscul ca persoana vizată să poată invoca faptul că a uitat vinieta acasă sau alte aberaţii de acest gen”, susţine Cherciu. Consilierul PSD, Constantin Răducănoiu a cerut să se renunţe la viniete, iar consilierul PNL, Pavel Badea, să se revină la metoda parcării cu plată.

Autorităţile nu-şi permit să renunţe la viniete

La fel de adevărat e şi faptul că nici una dintre propunerile acestora nu ar fi avut vreo şansă să fie incluse în regulament. Potrivit directorului Sorin Marcu, autorităţile nu-şi permit să renunţe la viniete, după cum nu se poate nici merge pe varianta unei taxări electronice. “Anul acesta nu putem să achiziţionăm nici un soft, cu atât mai mult cu cât am lansat licitaţia pentru procurarea celor 150.000 de viniete necesare, dar poate că în anii viitori vom lua în calcul şi aceste schimbări”. Întrebat însă de ce, totuşi, a fost nevoie să se mai amâne cu o lună votarea regulamentului, dat fiind faptul că şi aşa e întârziat, autorităţile locale au recunoscut că l-au retras pentru a corecta o eroare proprie.

Şi, totuşi, de ce a fost retras proiectul?

Potrivit lui Marcu, în regulamentul iniţial erau incluse la plata unei taxe aferente doar locurile de parcare “delimitate corespunzător”. “Ne-am dat seama că, din cauza acestei sintagme, regulamentul devenea unul foarte restrictiv. Îi viza doar pe cei care îşi lăsau maşinile în parcările mari şi nu spunea nimic despre locurile de parcare dintre blocuri, care sunt şi cele mai multe şi nu sunt delimitate. Prin urmare, a fost nevoie să venim cu un regulament cu caracter general”. Întrebat cum va suna acum proiectul, acesta a declarat că a fost corectat în mod simplu: s-a şters din text sintagma buclucaşă. Restul proiectului de hotărâre a rămas neschimbat, astfel că locatarii trebuie să se aştepte în continuare la viniete, precum şi la sancţiuni în cazul în care nu şi le procură.