N-am să fac un comentariu la Conferinţa internaţională „Românii şi polonezii: Convergenţe istorice”, găzduită de Aula „Mihai I” a Universităţii din Craiova, cu o elevată participare, prin prezenţa Excelenţei Sale Pawel Soloch, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, prilejuită şi de împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea centrului de Limba şi cultura poloneză. Craiova este leagănul trăiniciei unei prietenii perene, poate exemplare, prin fiorul ei irepresibil. Despre superba racordare afectivă a Craiovei la actul românesc de prietenie şi întrajutorare arătat refugiaţilor polonezi, la sfârşitul anului 1939, s-a mai scris, deseori, în acest ziar, inserându-se date răscolitoare despre „cursul acestei convieţuiri româno-polone, puse sub semnul salvgardării civilizaţiei europene”. Evenimentele de la sfârşitul anului 1939 şi generozitatea Craiovei la întrajutorarea numeroşilor refugiaţi polonezi au fost amplu prezentate de presa craioveană, de la acel moment, în pofida restricţiilor de cenzură şi a iminentei desfiinţări a unor publicaţii. La început, datele despre găzduirea conducătorilor guvernului în exil au fost oferite parcimonios. Abundau, în schimb, detaliile despre organizarea centrelor de refugiaţi, mijloacelor de cazare, activităţile Casei polone, a şcolilor publice şi confesionale etnice ad-hoc constituite. Într-o rubrică permanentă din „Arhivele Olteniei”, dedicată mişcării culturale din această zonă geografică, C.D. Fortunescu insera frecvent informaţii răscolitoare despre „cursul acestei convieţuiri româno-polone”. Din programele Casei polone, prezentate în presă, se puteau spicui o seamă de conferinţe privind familiarizarea refugiaţilor polonezi cu literatura, arta, ştiinţele române, ţinute de oameni de seamă ai urbei. Spre mândria Craiovei şi a locuitorilor ei atmosfera de fraternitate, cu încercatul popor polonez, a permis găzduirea mareşalului Eduard Smigli-Rydz, şeful cartierului general al armatei poloneze (între 19 septembrie – 9 octombrie 1939) la Palatul „Jean Mihail” şi a fostului preşedinte Ignacy Moscicki (între 5 noiembrie – 24 decembrie 1939). De aici, cei doi lideri, de relief, s-au refugiat, cu sprijinul autorităţilor, prin Iugoslavia şi Grecia, la Londra. Ameninţările germane, care cereau imperativ predarea celor doi, n-au putut timora un act de solidaritate şi de salvgardare prietenească. Ca un fapt divers, în deceniile care au urmat, după încheierea războiului, activităţile Casei polone au continuat, sub egida comunităţii culturale „Adam Mickievicz” grupând etnicii polonezi rămaşi în Craiova. Reverberaţiile simţite în faţa vernisajelor unor artişti polonezi la Craiova, a concertelor renumitului muzician Stanislav Visloski, dar mai ales schimbul de spectacole teatrale, între Teatrul Naţional din Craiova şi Teatrul Powszechni, conferă un capitol cultural artistic distinct perenităţii unei prieteni exemplare. În treacăt amintim că Naţionalul craiovean a prezentat, cu mult succes la Lodz, piese de teatru, iar din repertoriu au făcut parte şi creaţii poloneze. Într-o prestigioasă editură din Lodz a apărut traducerea piesei dramaturgului craiovean I. D. Sârbu, „Arca bunei speranţe”. În plan cultural, neîndoielnic relaţiile româno-polone au avut o continuitate ireproşabilă, şi poate că era şi firesc din moment ce Polonia i-a dat pe Roman Polanski, Andrzej Wajda, regizorul care a produs „Pădurea de mesteceni” (1970) „Katyn” (2007), „Ţara promisă”, „Domnişoarele din Wilko”, Henryk Sienkievicz (Premiul Nobel pentru Literatură, 1905) şi atâtea alte nume mari. Prietenia româno-polonă merită un studiu amănunţit, unele relevate, în Conferinţa internaţională „Românii şi polonezii: Convergenţe istorice”, pentru simbolistica lor. Căci a fi polonez e una dintre cele mai neobişnuite şi mai puternice formule de identitate între naţiunile Europei. Faimosul eroism polonez, pe care istoricii l-au descris în lucrările lor, a creat un fond istoric imbatabil, pe care – deasupra opţiunilor politice s-a fixat modelul de comportament al conducătorilor polonezi. Rezistenţa poloneză, de-a lungul timpului a fost un act greu de justificat în ordine pragmatică. La fel de disperate şi lipsite de şansă revoltele şi grevele muncitoreşti ca şi actele de rezistenţă ale reţelei clandestine a bisericii şi intelectualităţii poloneze, care se succed din 1956, culminând în 1980 cu apariţia Solidarităţii şi devin permanente până la formarea primului guvern non-comunist în 1989. Important este că exemplul polonez ne poate învăţa la ce e bună istoria. Atât istoria în genere, cât şi istoria recentă. A fii, înseamnă a rezista: semnat Varsovia! Judeţul Dolj, are parteneriate de colaborare, cultivate de preşedintele Cosmin Vasile, cu voievodatul Warmia Mazuria şi este membru fondator al Reţelei economice a celor trei mări, în cadrul căreia este partener cu voievodatul Lublin.
