Război în Ucraina: Kievul invită preşedintele brazilian Lula

0
1108

Kievul a anunţat invitarea preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula Da Silva să efectueze o vizită în Ucraina, pentru a constata ravagiile invaziei ruse, criticând eforturile de mediere ale acestuia şi poziţia sa considerată ca fiind aliniată celei a Moscovei. Această invitaţie survine imediat după vizita în Brazilia a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a fost primit de Lula. Într-o altă ordine de idei preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski a declarat, aseară, în cursul alocuţiunii video, că a discutat cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, în Congresul american, Kevin McCarthy, pe care l-a informat cu situaţia de pe front, nevoile în materie de apărare. A cerut avioane F-16, artilerie suplimentară şi un tribunal care să judece agresiunea rusă. Brazilia n-a impus sancţiuni Rusiei, după cum se ştie, şi se vrea un mediator. Marţi în cursul dejunului oferit în onoarea preşedintelui român Klaus Iohannis, Lula a reiterat dorinţa de pace şi a condamnat violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Principalul consilier pentru politică externă al preşedintelui brazilian, Celso Amorim,  fost ministru de Externe (2003-2010) a calificat, la Globo News, ca absurde declaraţiile lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate american referitoare la declaraţiile lui Lula în timpul deplasării în China. „Noi avem puncte de convergenţă cu Rusia dar Brazilia a condamnat invazia din Ucraina.