La Liga: Cadiz, pentru prima dată în istorie

0
665

Cadiz, echipă aflată în zona roşie a clasamentului (locul 18), înaintea partidei de aseară, a reuşit pe Camp Nou (57.495 spectatori) să dea lovitura: 1-0 cu FC Barcelona. Unicul gol al partidei a fost înscris de Lucas Perez (min. 48). Eliminaţi, surprinzător, de Eintracht în Liga Europa, tot pe Camp Nou, catalanii erau neînvinşi în ultimele 14 partide de campionat şi câştigaseră succesiv 7 meciuri. Partida tur se încheiase la egalitate (0-0). Surprinzător, Cadiz are una dintre cele mai slabe linii de atac din campionatul spaniol şi ultima sa victorie în deplasare data de la 22 ianuarie a.c. (2-0 cu Levante). Aşadar, andaluzii câştigă în premieră pe Camp Nou şi speră la salvarea de la retrogradare.