Parlamentarii USL au părăsit, ieri, sala de plen a Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de faptul că cererea de revocare din funcţie a preşedintelui forului, Roberta Anastase, nu a fost supusă votului. Deputaţii USL au anunţat că vor continua greva parlamentară în aceste condiţii. Şedinţa de plen a Camerei a început, ieri, în prezenţa USL, care a revenit, în premieră, după protestul parlamentar, lucrările debutând cu dispute între putere şi opoziţie pe tema introducerii pe ordinea de zi a deciziei de înlocuire din funcţie a preşedintelui Camerei, Roberta Anastase. Liderul grupului PSD, Mircea Duşa, a prezentat solicitarea PSD şi PNL privind sancţionarea Robertei Anastase, însă liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a spus că nu este de acord cu acest lucru, pentru că orice solicitare trebuie să treacă, mai întâi, prin Biroul Permanent al Camerei. Punctul de vedere al lui Toader a fost susţinut şi de deputatul UDMR Marton Arpad, deşi opoziţia a arătat că plenul este suveran.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat că deputatul Ioan Oltean, care a condus şedinţa de plen în momentul în care deputaţii USL au solicitat revocarea sa din funcţie, a respectat Regulamentul: „În condiţiile în care ar fi supus ceva la vot, preşedintele de şedinţă s-ar fi aflat în afara Regulamentului. S-a respectat Regulamentul, ca de fiecare dată în Camera Deputaţilor. (…) Preşedintele de şedinţă a aplicat o procedură firească, a îndreptat către Biroul Permanent solicitarea. Nici dumnealor (n.r. – deputaţii opoziţiei) nu credeau în acest demers”.