La două luni de la învestirea Cabinetului condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, USL introduce o moţiune de cenzură. Cea dintâi împotriva actualului Guvern. Motive sunt şi trei dintre acestea constituie „miezul” moţiunii de cenzură: procedura de înstrăinare a resurselor României, modul în care banii publici sunt folosiţi pentru a sprijini preşedinţi de consilii judeţene şi primari din tabăra puterii, dar şi modul în care Guvernul a încălcat principiul autonomiei universitare, înfiinţând o linie de învăţământ pe criterii etno-politice deghizate lingvistic, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. O moţiune de cenzură nu este altceva decât o armă democratică la dispoziţia opoziţiei. După toate aparenţele, problemele regăsite în actuala moţiune de cenzură nu sunt nişte mofturi de circumstanţă, ci au gravitatea lor. Mai degrabă tăcerea opoziţiei ar fi condamnabilă în faţa unor asemenea evenimente. Că ar trebui să aibă de partea sa şi susţinerea populaţiei, şi nu numai, asta este o altă discuţie. Teoretic, moţiunea de cenzură este apriori înfrântă de aritmetica balanţei de putere. Opoziţia are 212 parlamentari, cu 19 mai puţini decât îi este necesar pentru trecerea moţiunii de cenzură. Puterea avea 237 de deputaţi şi senatori, dar a mai pierdut, ieri, doi parlamentari de Caraş-Severin. În discuţie intră şi cei 10 independenţi, dar şi promisiunile unor parlamentari ai puterii, originari din Ardeal, care nu sunt de acord cu segregarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Fără a se lansa în calcule aritmetice, Victor Ponta menţiona, ieri, cifra de 217 parlamentari pro-moţiune. Conducerea PDL îşi ameninţă trădătorii cu excluderea din partid. Cel puţin din acest punct de vedere, apropiata moţiune de cenzură, deloc prematur ofilită, are un plus de suspans. Conform obiceiului, parlamentarii PDL vor fi prezenţi în sală, dar nu vor vota. De luat în seamă este un lucru: spre deosebire de alte moţiuni de cenzură, opoziţia se arată circumspectă şi nu cultivă musculatura de paradă, deşi contează pe disensiunile băncii guvernamentale şi, mai ales, pe posibila scufundare de la alegerile locale. În această situaţie, Guvernul MRU, chiar asigurat de coaliţia care îl susţine de totalul devotament, are de ce îşi face emoţii. Cu certitudine, nimeni nu ştie cum se va ieşi. Dacă această filosofie va oferi victoria USL, pe care o aşteaptă cu discreţie, este greu de anticipat. Ceea ce se vede, dar, mai ales, se resimte, este că actualul Guvern, ca şi predecesorul, nu face nici un fel de priză la omul de rând.
