Proxenet doljean „săltat” din camera de hotel

0
786

Poliţiştii craioveni au prins un doljean de 32 de ani bănuit că a racolat şi exploatat sexual o tânără, în Craiova, dar şi în Italia, la începutul anului 2015. Oamenii legii l-au ridicat dintr-un hotel din Craiova, unde era cu o altă fată, pe care urma să o scoată din ţară în acelaşi scop, l-au prezentat instanţei de judecată care i-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile şi l-au „cazat” acum în arestul IPJ Dolj.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în continuarea cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism, a fost emis un mandat de aducere pe numele lui Mihai Ispas, de 32 de ani, din comuna Pleniţa, judeţul Dolj, care se sustrăgea de la urmărirea penală cu intenţia de a părăsi teritoriul României. Poliţiştii craioveni l-au tot căutat la domiciliu, nu l-au găsit, iar în urma cercetărilor făcute, au reuşit să-i dea de urmă, aflând că este chiar într-un hotel din municipiul Craiova.

Luni după-amiază, oamenii legii au descins la hotelul cu pricina şi l-au găsit în cameră împreună cu o tânără, din comuna Pleniţa, pe care urma să o ducă în altă ţară în vederea exploatării sexuale. Mihai Ispas a fost condus la sediul IPJ Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale, iar din primele cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – martie 2015, a exploatat o tânără din localitatea doljeană Verbiţa atât în municipiul Craiova, cât şi în Italia.

„În urma probatoriului administrat în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, pe numele acestuia fiind emisă ordonanţă de reţinere, iar în cursul zilei de marţi pe numele inculpatului Judecătoria Craiova a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Activităţile desfăşurate au beneficiat de suportul operativ de specialitate al ofiţerilor din cadrul Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.