Băsescu, mai disperat ca Sarkozy!

A fost vreme când Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte francez, părea încercuit, prins într-un păienjeniş de dosare penale, care mai de care mai ameninţătoare, unele cauze potenţându-se reciproc, deşi se părea că, totuşi, justiţia franceză are şi rezerve în a duce investigaţiile în toate cotloanele de la Elysee. Chiar dacă nu a scăpat de judecătorii Simon şi Thepaut, care l-au pus sub acuzare pentru corupţie activă, trafic de influenţă activă şi violarea secretului de instrucţie, parcă Sarkozy are ceva linişte, mai ales că „afacerea Bygmalion” – mare problemă – legată de finanţarea campaniei din 2012, s-a mai domolit. În schimb, Traian Băsescu chiar are nişte săptămâni proaste, de la o vreme, deşi lăsa impresia că nu se lasă contaminat de indispoziţii prosteşti, survenite pe fondul reţinerii Elenei Udrea, marea sa investiţie de încredere în politică. Detaşarea, aerul rece şi competent nu-l mai prind, deja, pe Traian Băsescu. Care, la ceea ce vede în jurul său, în urma sa, ar trebui, contrariat până la deznădejde, să izbucnească în plâns. Expresia unei disperări. Avea dreptate şi Elena Udrea când clama că nu împarte cu nimeni „moştenirea” lui Băsescu. Un deşert se întinde după 10 ani de domnie ai lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Şi nimic nu mai are vreun rost, totul este praf şi pulbere. Prietenii, trainice odinioară, cu o media docilă, care ţinea aproape, nu mai rezistă şi vedem doar reproşurile lui Traian Băsescu, dezordonate şi lipsite de logică, semn că s-a încheiat un ciclu, semn al apusului de mandate pentru creatorul băsismului. Urmărirea penală pentru şantaj a lui Traian Băsescu, cum deja s-a anunţat în povestea cu Gabriela Firea, nu este deloc o bagatelă, decât poate prin raportare la alte fapte săvârşite de acesta de-a lungul timpului. Există o mânie justiţiară. Pe alocuri iraţională. De bine, de rău, Traian Băsescu a fost preşedintele României timp de zece ani. Desemnat prin vot popular. Nu a fost cea mai bună soluţie. Asta se poate spune acum. Încercările de a-l bascula prin referendum au eşuat sistematic, atât în 2007, cât şi în 2012. Traian Băsescu de astăzi nu mai este cel din 2005. Transformând exigenţa morală şi politică într-un desfrâu resentimentar, încurcând criteriile, lăsându-se, pe scurt, orbit de întuneric, după ce ambalase partizanatul în obiectivitate, Traian Băsescu a devenit teoreticianul unei drame care, în imediatul ei, este inanalizabilă. După atâtea teste de moralitate, de justeţe ideologică, de principialitate, trataţi cu un ochi clinic, hiper-competent, dispus să tranşeze, fără ezitare, între recuperaţi şi muribunzi, îl vedem astăzi pe Traian Băsescu. Adevăratul său chip. Pentru a nu ne mai fi dor niciodată de el.