Dolj: Razie în trafic a poliţiştilor de la Rutieră

0
364

Ieri, poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Biroul Rutier împreună cu poliţişti de la formaţiunile rutiere din Bechet şi Filiaşi au organizat şi executat o acţiune având ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie cauzate de viteză. Totodată, poliţiştii au acționat pentru conștientizarea conducătorilor auto și a pasagerilor cu privire la consecințele neutilizării centurilor de siguranță sau a dispozitivelor omologate şi pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor rutiere de către conducătorii de auto transport persoane sau mărfuri pe drumurile naţionale din judeţ.
Au fost constatate 88 abateri de natură contravenţională pentru care s-au aplicat sancţiuni în sumă de 13 590 lei. Poliţiştii rutieri au aplicat 16 sancţiuni pentru neportul centurii de siguranţă, 7 pentru folosirea telefonului mobil, 15 sancţiuni pentru viteză neregulamentară, restul fiind alte abateri. Şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar 3 certificate de înmatriculare au fost retrase.