Gattuso, out de la Marseille

0
294

Echipele alb-albastre din sud, cu suporteri fanatici, îşi concediază antrenorii, din pricina rezultatelor slabe. A făcut-o Napoli, a urmat-o Marseille, iar următorul pas este aşteptat la Universitatea Craiova. După ce Walter Mazzarri a fost înlocuit de la cârma lui Napoli, italianul Gennaro Gattuso pleacă de la Olympique Marseille, după eșecul de aseară de la Brest (0-1), gazdele marcând pe final, deşi erau în inferioritate numerică. OM a strâns decât patru puncte în ultimele șase etape, cea mai recentă victorie fiind pe 17 decembrie.

În urmă cu cinci luni, Rino îi luase locul lui Jacques Abardonado, care fusese interimar după Marcelino, acesta fiind adus în vară în locul lui Igor Tudor. Ca şi Napoli, OM se află pe locul 9 în campionatul intern. Favorit să-l schimbe pe Gattuso este antrenorul dat afară de Coasta de Fildeş după faza grupelor la Cupa Africii, Jean Louis Gasset, dar se vehiculează şi numele lui Sabri Lamouchi. Din vară, pe Velodrome este aşteptat antrenorul originar din Marseille, care a luat titlul cu Lille şi PSG, Christophe Galtier, dar care acum are angajament în Qatar.

Aşteptăm acum anunţul în privinţa lui Ivaylo Petev, care are o singură victorie în ultimele 8 etape la Universitatea Craiova.